Primarul şi viceprimarul din Miercurea Ciuc, reţinuţi pentru instigare la abuz în serviciu şi conflict de interese
Iohannis: Sunt alături de biciclişti, îndemn cât mai multe persoane să se deplaseze cu bicicleta
Uite vicepreşedintele, nu e vicepreşedintele! Sebastian Danielescu nu mai e vicepreşedintele CJ Prahova
- Taguri:
- sebastian,
- tribunalului,
- democratul,
- cosma,
- colegilor,
- danielescu,
- exercita,
- recursul,
- vicepresedinte,
- serviciu,
- prahova,
- suspendarea
ÎCCJ declină către Tribunalul Braşov competenţa de judecare a dosarului lui Căncescu
- Taguri:
- judetean,
- cancescu,
- acuzare,
- parlament,
- suspendat,
- instigare,
- firma,
- competentei,
- competenta,
- informeaza,
- serviciu,
- trafic,
- aristotel
Cristian David ar putea scăpa de arest. Fostul ministru de Interne, pus sub control judiciar
- Taguri:
- david,
- acuzatiilor,
- cererea,
- decizia,
- domiciliu,
- functia,
- internelor,
- masca,
- participatiei,
- pretutindeni,
- serviciu,
- urmarit,
- romanii,
- presedinte,
- incheiate
Dan Şova va fi audiat miercuri în Comisia Juridică din Senat
- Taguri:
- boboc,
- considera,
- dosarul,
- infractiuni,
- neaga,
- presedintele,
- turceni,
- serviciu,
- procurorilor,
- convinga,
- demersul,
- colegii,
- studia,
- retinere,
- ponta
Horia Georgescu demisionează de la conducerea ANI, după ce a fost reţinut de procurorii DNA
- Taguri:
- avocatul,
- georgescu,
- procurorii,
- integritate,
- serviciu,
- supraevaluate,
- nationale,
- demisioneaza,
- retrocedarea,
- comisia
Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, reţinut pentru abuz în serviciu, legat de retrocedări ilegale
- Taguri:
- integritatehoria,
- anticoruptie,
- legat,
- masina,
- seful,
- serviciu,
- nationale,
- georgescu,
- politiei,
- imobile,
- supraevaluate
Argeş: Percheziţii la Primăria Călineşti într-un dosar de abuz, delapidare şi evaziune fiscală
- Taguri:
- fiscala,
- arges,
- calinesti,
- primariei,
- conflict,
- judetul,
- delapidare,
- perchezitii,
- dosar,
- serviciu
Turişti înzăpeziţi, salvaţi de jandarmii montani la Azuga
- Taguri:
- deblocarea,
- autovehicului,
- predeal,
- azuga,
- bucuresti,
- deplasau,
- marginea,
- jandarmerie,
- lopetile,
- patrula,
- dificultate,
- turistii,
- serviciu,
- urgenta,
- zapada
Percheziţii la Prefectura Suceava şi la primăria unei localităţi. Este vizat prefectul judeţului, Florin Sinescu
- Taguri:
- brodina,
- perchezitii,
- serviciu,
- sinescu,
- perioada,
- prefectul,
- coruptie,
- primaria,
- infractiuni
Preşedintele suspendat al CJ Braşov, Aristotel Căncescu, din nou după gratii
Silvian Ciupercă, şeful CJ Ialomiţa, dus la DNA cu mascaţii
- Taguri:
- audieri,
- anchetat,
- ciuperca,
- presedintele,
- consiliului,
- procurori,
- ialomita,
- serviciu,
- dosar
Argentina: Preşedintele Cristina Kirchner a dizolvat principalul serviciu de informaţii
- Taguri:
- argenrina,
- serviciu,
- presedinte,
- informatii,
- procuror,
- buenos aires
Fratele lui Băsescu, arest la domiciliu cu jumătate de normă
Avarie la sistemul de termoficare din Ploieşti
- Taguri:
- agent,
- conducta,
- preferat,
- serviciu,
- dalkia,
- echipele,
- frigul,
- reprezentantii,
- termic,
- termoficare
Poliţist condamnat la închisoare pentru că a condus zece ani fără permis
- Taguri:
- condus,
- carnet,
- politiei,
- serviciu,
- politia,
- judecatoria,
- documentul,
- portalului,
- permis,
- instantelor,
- barbatul,
- autovehicul
Şase persoane reţinute după percheziţiile la Primăria lui Vanghelie
- Taguri:
- persoane,
- perchezitii,
- serviciu,
- acordare,
- ajutoare,
- influenta,
- infractiuni,
- primaria,
- procedura
.jpg?width=60&height=60&cropratio=1:1&image=/images/stories/fructe(1).jpg)
Fructele cu cele mai puține calorii. Drept urmare, consumul lor poate reduce

Industria serviciilor financiare trece printr-o transformare semnificativă,
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!



„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024

EURO = 4.9705 RON


USD = 4.6276 RON


GBP = 5.8148 RON

Top articole
-
Istoria Atenei
Publicat la data de 28 martie 2025
-
Cele mai periculoase destinaţii turistice pentru femei
Publicat la data de 27 martie 2025
-
Fructele cu cele mai puţine calorii. Poţi să mănânci oricât, nu te îngraşi
Publicat la data de 27 martie 2025
-
Lucruri inedite despre mere
Publicat la data de 28 martie 2025