Preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, a anunţat luni dizolvarea SI, principalul serviciu de informaţii al Argentinei, după ce a ridicat semne de întrebare asupra unora dintre agenţii săi în legătură cu moartea procurorului Alberto Nisman.

SI va fi înlocuit de Agenţia federală de informaţii, a afirmat preşedintele, acuzat de procurorul dispărut în circumstanţe misterioase că a împiedicat ancheta privind atentatul asupra asociaţiei evreieşti AMIA (soldat cu 85 de morţi în 1994). Liderii noii structuri vor fi numiţi de Executiv şi Parlament, a precizat ea.

În decembrie, Cristina Kirchner a concediat trei dintre principalii lideri ai SI, suspectaţi de dezertare şi lipsă de loialitate, un seism în lumea informaţiilor.

Alberto Nisman, în vârstă de 51 de ani, se ocupa de zece ani de ancheta privind atentatul împotriva asociaţiei evreieşti AMIA din 1994. El a fost găsit mort duminică în apartamentul său din Buenos Aires.

Mediafax