O poliţistă din cadrul IPJ Teleroman a murit şi un coleg al acesteia a fost grav rănit într-un accident produs, vineri seară, pe centura municipiului Alexandria, după ce maşina în care se aflau a intrat într-o betonieră. Circulaţia pe acest drum a fost restricţionată, traficul rutier desfăşurându-se alternativ, pe un singur fir.

O poliţistă din cadrul IPJ Teleorman a murit, într-un accident produs vineri seară pe centura municipiului Alexandria, după ce maşina în care ea şi un coleg al său nu a oprit la indicatorul Stop şi a intrat într-o betonieră.

Conform unor surse, femeia, în vârstă de 35 de ani, mamă a doi copii mici,  fusese recrutată în Poliţie recent din sursă externă şi ea, împreună cu colegul său, veneau de la cursuri de specializare.

Poliţistul, în vârstă de 30 de ani, se afla la volanul unui autoturism şi circula pe drumul judeţean 703 Mavrodin - Buzescu, iar la intersecţia cu centura municipiului Alexandria nu a oprit la indicatorul Stop şi a intrat într-o betonieră. În urma impactului, amândoi au rămas încarceraţi poliţista fiind declarată moartă după aproximativ o oră de manevre de resuscitare.

Colegul său este extrem de grav rănit, fiind dus la spital la Alexandria.