Preşedintele Comisiei Europene (CE) José Manuel Barroso a anunţat luni că şefii de stat şi de guverne din cadrul UE se vor reuni "foarte curând" într-un summit asupra crizei ucrainene, relatează AFP.
"Lucrăm împreună cu toate statele membre pentru a defini un răspuns comun şi ferm" faţă de evoluţiile din Ucraina, a declarat Barroso într-o conferinţă la Berlin, citat de realitatea.net
"Astăzi (luni) are loc o reuniune a miniştrilor de Externe, iar foarte curând şefii de stat şi de guverne se vor întâlni pentru a formula un răspuns comun", a adăugat el.
Barroso nu a precizat o dată, însă această reuniune ar putea să aibă loc până la sfârşitul săptămânii, fiind evocată ziua de joi, potrivit unei surse diplomatice de la Bruxelles.