Familiile celor doi piloţi decedaţi în accidentul aviatic de la Siutghiol au fost amendate, după deces, pentru că nu au declarat moartea acestora în termenul de 48 de ore. Un fapt de viaţă. De viaţă de rahat.

Absurdul cotidianului care cocoşează vieţile românilor a mai făcut victime. Acele vieţi aflate deja  la capătul răbdării, într-un joc grotesc în care aşteptăm să ne salveze cineva ca naţiune, fără să ştim exact cine. Pentru că noi nu putem, nu avem cum, nu avem cu ce, nu avem cu cine!

Electoratul din România s-a legat de Klaus Iohannis ca de un salvator al patriei, venit de undeva din mijlocul ţării, dintr-o zonă mai puţin marcată de patimile şi trăirile politice, atât de mult ascuţite pe malul Dâmboviţei. De fapt, românii au ales noul preşedinte având în conştinţa naţiunii ce a făcut un alt neamţ, acum 140 de ani, când românii au avut tăria să se declare neguvernabili din interior. Iar neamţul, pe numele său Carol I, chemat să facă ordine a dat o nouă faţă acestor meleaguri, un start spre un modernism poate de neînchipuit la începutul „mandatului” său de peste 30 de ani.

Azi, negăsind un neamţ, am ales un sas. Unul născut şi crescut în România şi, se pare, cu bune intenţii la purtător. Vrem o Românie modernă, o Românie a lucrului bine făcut şi, spun eu, şi trainic realizat. Dar, chiar vrem aşa ceva? Chiar se poate realiza aşa ceva într-o Românie în care se investeşte pentru a nu putea salva vieţile oamenilor, dar în care tot statul, incapabil de gesturi pozitive, se umple de batjocură, amendând  rudele îndurerate ale celor pe care tocmai i-a omorât prin indiferenţă? Ce bazin al absurdului ar fi avut azi Eugen Ionesco în această Românie umilită de mârlănie, corupţie şi indiferenţă!

Alo! Stat român, oameni în funcţii, guvernanţi!  Ne vorbiţi de sisteme care trebuie să funcţioneze, de interacţiuni sistemice la nivel micro şi macro, veniţi din universităţi de renume să ne daţi clasă cu MTO şi CEO şi cu alte abreviaţiuni pe care, deşi noi nu le pricepem, ar trebui să ne facă să vă aplaudăm, într-un delir general care să ne facă să picăm pe gânduri. Oare vă merităm, aşa mari, cum sunteţi ? Un singur lucru rămâne nedefinit în ziua de azi, în România noastră, a lucrului ce se va dori bine făcut. Dar cu oamenii, cu românii,  ce se va întâmpla?