Bă, eu te-am făcut, eu te omor! Lasă, că unde dă părintele creşte. Măcar de bătaie să ştii, dacă de altceva nu... Nu se poate fără o palmă, două...

Astea şi multe alte variaţiuni pe aceeaşi temă oribilă reprezintă baza educaţională în România. Incă reprezintă intr-un secol in care ne considerăm culmea evoluţiei.

În România, trendurile medievale de tipul celor de mai sus se combină cu cele aşa-zis ultramoderne, duse la extrem si la absurd. Mai rar şi mai puţin, găsim dulcea cale a normalităţii si a echilibrului. In ceea ce priveşte educaţia, oricâte legi ale educatiei s-ar mai da sau s-ar mai modifica, oricâte universitati de stat sau particulare s-ar mai deschide sau urma, oricate facultati, masterate si doctorate am avea, ducem lipsă de ceva esential. Bunul-simţ intrinsec a ceea ce te face să fii şi să te porti uman. Acela care nu se obţine nici cu diplome, nici cu legi sau planuri şi strategii de cum să educi când în sine ţie însăţi sau însuţi iţi lipseşte educaţia de bază pe care fiecare dintre noi o primeşte odată cu naşterea sa ca om, indiferent dacă urmează sau nu o şcoală.

Păcat, că mulţi uită rapid ceea ce a invătat odată cu naşterea. Căci, orice statistici mi-ati arăta voi mie, a-ţi considera copilul un bun sau o proprietate aflată la discreţia ta totală nu ţine de analfabetismul şcolăresc, ci de cel uman, iar ce exemplele de gândire pedagogică pe care le dădeam mai sus nu se regăsesc doar în sânul familiilor cu şcoală puţina. Ba, dimpotrivă, de multe ori, astfel de metode educaţionale se aplică cu sârg şi convingere tocmai la case mai mari.

Aşa cum spuneam, din păcate, încă extrem şi nescuzabil de putin se găsesc in România familii care să isi crească, să işi trateze si să işi educe copiii drept entităţi care merită respect. La fel de esential precum scutecele, hainele şi mâncarea şi fără a se ajunge la extrema opusă corijărilor verbale si fizice, care, după părerea mea, este la fel de dăunatoare. Că vorbim de abuz fizic, psihic sau moral, nefericirea face ca românii să ingroaşe rândurile de traumatizaţi pe viaţă din cauza unei astfel de educatii aplicate nu numai de către familia lor, dar si de către scoală. De ce? Din acelasi motiv. Educatia sau, mai precis, lipsa ei, iar când spun educaţie nu mă refer automat la scoală si la inghiţirea pe nemestecate a unor informaţii intelese sau nu, dar care te transformă intr-un robot. Nu, vorbesc de acea educaţie care te ajută să iti potentezi la maximum ceea ce are mai frumos fiinţa umană şi te ajută să faci diferenta între pornirile animalice, instincte şi respectul faţă de tine şi ceilalti. Capitol incă neinteles de multi dintre cei care se reproduc in România şi care văd în rezultatul acuplarii lor fie o bifare a unor exigenţe şi cutume sociale, fie un alt om aflat la puterea ta discreţionară. O putere care, deseori, se traduce prin palme sănătoase fizice sau psihice, dădătoare de viitor adulţi traumatizaţi liberi să traumatizeze la rândul lor pe altii.

Da, in contextul in care internetul s-a inflamat in urma cazului Bodnariu, în contextul in care toata lumea dezbate, chiar şi dacă nu stie despre ce este vorba, eu consider relevante următoarele lucruri de la care ar trebui să pornim noi cu ordinea în propria curte, inainte de a incerca să măturăm sau să judecăm curtea altora.

Da. Când trăieşti generaţii intregi, considerând că o palmă nu a omorât pe nimeni, iar niste alintaturi de genul invectivelor nici atât, ţi se poate părea ciudat să ţi se ia copiii, chiar dacă tu nu ai fost poate violent cu copiii tăi, dar nici nu ai fost capabil să aplici sau să intelegi ceea ce alţii inteleg prin creşterea şi educarea copilului în perfecte conditii pentru el, nu pentru tine. Aşa, scurt şi cuprinzător. E ca şi cum, atunci când esti inconjurat preponderent numai de omuleţi verzi, ţi se pare ciudat că altii sunt sau pot fi roz, chiar dacă tu nu eşti verde. Aşa cum ti se poate părea ciudat ca, in urma a cinci controale, unul se lasă cu copii daţi spre adopţie.

Nu numai violenţa se poate discuta cu ocazia acestui caz, dar insăşi intreaga ideea de creştere şi educare a copilului în familie şi in şcoală. Poate, aşa, se va înţelege că extremele sunt la fel de periculoase şi, pe termen scurt si lung, la fel de dăunatoare şi de păguboase pentru ambele parti. Părinţi şi copii. Ca şi în cazul educaţiei, şi autorităţile române ar trebui să reconsidere ceea ce inseamnă să fii si să te porţi conform fişei postului funcţiei pe care o ai.