Picajul Petrolului din ultimele 6 luni, demn de un Mig rusesc lovit în aripă cu o praştie, a întristat toată suflarea lupilor galbeni. Din marile realizări propuse la începutul campionatului, azi ne consolăm doar cu faptul că am rămas neînvinşi în deplasare şi încercăm să uităm dezastrul. Să avem şi noi, acolo, ceva cu care să ne lăudăm deşi, realist discutând, mare scofală nu este să nu te învingă în deplasare nicio echipă dintr-un campionat strâmb şi lipsit de valoare. Mai ales când acasă eşti ciuca bătăilor.

Cum toată lumea a rămas buimacită de situaţie, cum nenorocirea ne-a lovit în moalele capului, ameţindu-ne şi făcându-ne să credem că totul este un vis urât, am căutat vinovaţii. Şi am greşit căutându-i în rândul celor care nu demult ne făceau să stăm la coadă la bilete, cu zile bune înaintea meciului pe care Petrolul îl juca acasă, indiferent de echipa adversă. Am căutat vinovaţii în rândul acelora care generau deplasări în masă ale ploieştenilor spre alte localităţi, pentru a susţine echipa.

Nu pot uita ziua de 1 iunie 2013, când 30.000 de ploieşteni au mers pe Arena Naţională să fie martorii evenimentului pe care îl doream, îl aşteptam, pentru care ne rugam: cîştigarea Cupei României !  A fost ziua în care am învins, dar şi ziua în care, pentru câteva ore, Ploieştiul a arătat ca un oraş părăsit, pentru că ploieştenii erau plecaţi cu toţii! Ce frumos!

Apoi au urmat meciurile din Europa, loc pe care, până atunci, îl vedeam la televizor, cu dorinţa ascunsă de a fi şi noi acolo, cândva, deşi nu credeam că va mai fi posibil. Şi visul a devenit realitate. 

Pentru toate cele de mai sus, trebuie să mulţumim jucătorilor care s-au perindat pe la Ploieşti în ultimii ani. Ei, indiferent de valoarea lor, au făcut posibil să ne găsim fericirea sportivă după care tânjeam de atât de mult timp. Ei au jucat, ei au câştigat, ei au făcut ca visul să devină realitate.

Însă azi, când suntem amărâţi că am căzut după calul care promitea să câştige cursa, am făcut un lucru de care nu ar trebui să fim mândri. I-am hulit pe cei care ne-au făcut fericiţi, atunci când au putut. Am gasit vinovaţii fără vina pentru  acest dezastru. Aceiaşi jucatori pe care, nu cu mult timp în urmă, îi lăudam. Texeira, Geraldo, Pecanha, doar ca să dau câteva exemple, au devenit, peste noapte, din petrolişti devotaţi, mercenari fără suflet şi vinovaţi de dezastru. Ei, jucătorii, au fost consideraţi vinovaţi de ce se întâmplă, uitându-se că, până la urmă, sunt oameni cu grijile lor, cu problemele lor, cu famiile şi nevoile lor şi că îşi câştigă traiul din ceea ce fac. Şi că problemele care au apărut la club le-au afectat siguranţa ca oameni care vin să muncească şi să fie plătiţi. Noi, spectatorii, am uitat asta şi i-am transformat în vinovaţi.

Am văzut deunăzi un comentariu al unui onorabil domn care îl blama pe Pecanha pentru că ar fi pe lista de transferuri a clubului Dinamo, acesta oferindu-i un salariu convenabil. „Mercenar, nu luptă pentru Ploieşti, ne desconsideră”, conchidea stimabilul domn. Mercenar ? Nu cumva discutăm despre un portar de 34 de ani, aflat la sfârşitul carierei şi care vrea să mai facă şi el ceva bani pentru familie, în ultimii ani de activitate? Hai să-i spunem doar salariat, afectat de managementul catastrofal şi de hoţiile care au avut loc în club şi să nu îl desconsiderăm pentru faptul că vrea un ban în plus. Omul are valoare şi are şi caracter. Mai mult, este unul dintre cei care şi-a făcut datoria la Ploieşti. Din partea mea, indiferent că stă la Petrolul sau că pleacă, un BIG LIKE! Şi mai cred că bunul simţ ne obligă să le spunem celor care pleacă: Mulţumim, Pecanha! Mulţumim, Teixeira! Mulţumim, Geraldo! V-aţi făcut datoria la Ploieşti!