Persoanele care aruncă gunoaie de la fereastra locuinţelor sau din maşini ar putea primi amenzi de mii de lei.
În cazul în care vor fi prinse, atât persoanele fizice, cât şi cele juridice vor fi sancţionate pentru aruncarea resturilor menajere, a obiectelor şi a lichidelor pe ferestrele apartamentelor, precum şi pentru aruncarea la întâmplare a gunoaielor şi a mucurilor de ţigară din maşini. În ambele cazuri, amenda aplicabilă va fi cuprinsă între 1.000 şi 2.500 de lei.
Măsura face parte dintr-un proiect de act normativ adoptat luni, de Senat. Ca să devină lege, proiectul de lege trebuie să fie însă votat şi de către Camera Deputaţilor, relatează avocat.net.
Prevederile sunt înscrise într-o propunere legislativă ce vizează modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale.
Iniţiatorii acestei legi susţin că viaţa la bloc a obişnuit anumiţi cetăţeni cu ideea că spaţiile din faţa şi din spatele clădirilor de locuit sunt ale nimănui, astfel că se pot arunca obiecte şi resturi menajere fără a deranja pe cineva. De aceea, amenzile propuse trebuie legiferate, astfel încât oamenii să nu mai facă mizerie în jurul blocurilor cu atâta uşurinţă.
„Viaţa la bloc, la comun cu mulţi alţi oameni cu apucături şi tabieturi diferite a obişnuit pe unii să-şi imagineze că spaţiul din faţa şi spatele blocului sunt ale nimănui sau ale statului, un loc în care poţi să arunci ce-ţi prisoseşte în casă, fără a-l duce la locul de depozitare a gunoiului. Dacă locuinţa fiecărui cetăţean începe şi se finalizează la uşă, înseamnă că terenul şi pomul din faţa ferestrei sunt ale nimănui, aşa că nu are cine să se supere daca sunt acoperite de obiecte, resturi menajere etc. Aruncatul pe fereastra apartamentelor a gunoaielor şi din autovehicule poate deveni costisitor dacă se legiferează amenzile”, se arată în expunerea de motive a proiectului.