
Povestea mărţişorului a supravieţuit în diferite forme până în prezent, de la firul simplu răsucit în alb şi roşu până la cel virtual. Mărţişor, Mărţişug sau Marţ era consemnat de etnologii începutului de secol XX ca obicei de 1 martie, prezent nu numai la români, dar şi la bulgarii şi albanezii din Balcani. Ţăranii păstrau obiceiul în fiecare început de primăvară, ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului.
Copiilor li se lega o monedă de argint la mână cu un fir răsucit de lână sau de bumbac alb şi roşu ca să fie feriţi de boală, pe care aceştia îl legau după 12 zile în pom ca să fie pomul roditor. Vitelor li se agăţa fir roşu cu alb ca să fie sănătoase şi la fel, bune de rod, potrivit cercetătorilor de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
Preluat de lumea urbană şi devenit modă, firul de bumbac, uneori fir de argint sau de aur, este purtat drept colier şi podoabă, ţinut la piept, primit ca suvenir şi, mai nou, drept cadou.
O altă variantă de mărţişor autentic presupunea ca şnurul bicolor să fie decorat la capete cu câte un ciucur: unul alb, sub forma unei reprezentări antropomorfe masculine, şi unul roşu, sub forma unei siluete feminine. Unirea masculinului, prin intermediul şnurului, cu femininul reprezintă în context reconcilierea principiilor contrare la nivel teluric şi cosmic, după cum afirma cercetătoarea Sabina Ispas.
În unele sate din Moldova şnurul era confecţionat doar din lână roşie sau neagră, amintind de amuleta folosită împotriva deochiului, destul de răspândită în trecut.
În alte localităţi s-a constatat şi existenţa mărţişorului tricolor, în două variante cromatice - roşu, alb şi verde sau roşu, alb şi negru, aşa cum reiese din informaţiile oferite de localnici din satul Hagi-Curda, o localitate cu populaţie preponderent românească, aflată în prezent în Ucraina. Şi moldovenii stabiliţi în nordul Caucazului la mijlocul secolului al XIX-lea au păstrat varianta mărţişorului tricolor, cu firul negru.
"Diferenţele dintre mărţişorul din sat şi cel din oraş s-au accentuat în ultimele două sute de ani. La 1800 era şnur şi monedă - atât la oraş, cât şi la sat. Urmează moda brelocurilor de aur, de argint, pentru cei mai amărâţi de dublé. Brelocuri cu semne de noroc: trifoi cu patru foi, purceluşi, cărţi de joc, zaruri", scria Irina Nicolau.
Conform studiilor etnologice, mărţişorul este strâns legat de tradiţiile Anului Nou, sărbătorit în trecut în luna martie, ca formă primitivă de celebrare a Anului Agrar, corelat cu ciclurile vegetative şi astronomice.
La români, mărţişorul, ca obiect simbolic, a fost alăturat Dochiei, personaj mitologic, a cărei zi era sărbătorită la 1 martie.
Cercetătorul Ion Ghinoiu spune despre şnurul de mărţişor că este o funie a timpului, de 365 sau 366 de zile, toarsă de însăşi legendara Dochie, în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia toarce firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic.
O altă poveste legată de Mărţişor spune că Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată frumoasă, pe care un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul său, astfel că lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze fata. Tânărul a învins zmeul în luptă şi a eliberat fata, care s-a urcat înapoi pe Cer în chip de Soare. A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia, însă nimeni nu şi-a amintit de tânărul luptător care zăcea în palatul zmeului, după luptele grele ce le dusese. Sângele cald al tânărului s-a scurs pe zăpadă, până când el a rămas fără suflare, iar în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei - vestitori ai primăverii.
Potrivit unui mit din Moldova legat de mărţişor, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat că într-o poiană, sub o tufă de porumbari, de sub zăpadă, răsare un ghiocel. Ea s-a hotărât să îl ajute şi a început să dea la o parte zăpada şi să rupă ramurile spinoase. Iarna s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Primăvara a acoperit ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. O picătură de sânge fierbinte a căzut peste floare şi a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.
Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul României au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul, datând din urmă cu aproximativ 8.000 de ani. Amuletele reprezintă nişte pietricele perforate şi purtate la gât sub formă de coliere. Pietricele amuletelor erau vopsite în alb şi roşu, aranjate alternativ.
Etnologul Irina Nicolau scria în "Cărţişor de mărţişor” că "mărţişorul face parte din calendar. De aici toată complicaţia. Există specialişti care pretind că a existat un calendar vechi care începea primăvara, de 1 martie. Principalul lor argument este numele unor luni: septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie, adică a şaptea, a opta, a noua şi a zecea socotind din luna martie. (...) Toate începuturile sunt făcute dintr-un timp puternic şi bun”.
Ce e mărţişorul?
Tot Irina Nicolau răspunde. "Mărţişorul este un obiect de recuzită folosit în cadrul unui obicei care, la fel ca alte obiceiuri, se bazează pe credinţe şi practici. Credinţele şi practicile diferă de la o zonă la alta. Zicala câte bordeie, atâtea obiceie exagerează, dar nu foarte mult. Punând claie peste grămadă date etnografice din zone şi epoci diferite, cărţile falsifică”.
"După Revoluţie, în primii doi ani, interesul pentru mărţişor a scăzut. Deşi, să nu uităm, în 1990 se vinde mărţişorul cu portretul lui Petre Roman. După 1993, afacerea începe să meargă din nou. S-a încheiat cariera mărţişorului de cooperativă, vândut la stat. S-a încheiat şi cu magia. Mărţişorul a devenit joc şi ocazie de a da plocon cuiva care altfel ar primi greu. E vremea lui orice şi a lui oricum. Oamenii se refugiază în afaceri şi joacă. Cândva, credeau în puterea magică a mărţişorului. Acum nu mai cred. Cândva, oamenii credeau că o babă a urcat la munte cu 12 cojoace şi a îngheţat. Acum nu mai cred. Şi nici nu vor mai crede vreodată. Tot ce pot e să cunoască povestea. Atât", a notat Irina Nicolau în 1997, în "Mărţişor de cărţişor".
Internetul a deschis o cale mai simplă pentru bărbaţi de a dedica simbolul primăverii virtual. Prin email, pe paginile de socializare sau prin intemediul unor site-uri dedicate, ei transmit doamnelor şi domnişoarelor semnul de 1 Martie sub formă de fotografii cu buchete de flori sau animaţii amuzante.
Sărbătoarea Mărţişorului se mai întâlneşte la aromâni, la bulgari, care o numesc Marteniţa, dar şi în Macedonia şi Albania.
Povestea Mărţişorului
1 martie 2017
(539 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Risc mare de producere a avalanşelor în Munţii Făgăraş şi Bucegi, la peste 1.800 de metri altititudine
(30 martie 2018)
50 vizualizări
Un copil de şapte ani a sunat la 112 să anunţe că tatăl său îi bătea mama
(2 martie 2021)
36 vizualizări
Recomandări MS către populaţie pe caniculă
(29 iunie 2017)
70 vizualizări
ANPC a închis restaurantele McDonalds şi KFC din Piaţa Romană din Bucureşti
(5 ianuarie 2023)
189 vizualizări
Pensii şi salarii mai mari pentru români! Cât ar trebui să devină salariul minim pe economie de la 1 ianuarie
(25 august 2022)
28 vizualizări
Sfinţii Mihail şi Gavril/ Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
(8 noiembrie 2013)
145 vizualizări
România, loc fruntaş într-un top care nu ne face cinste
(6 iulie 2017)
372 vizualizări
Percheziţii într-un dosar de înşelăciune privind măşti de tip ffp 3 contrafăcute care au ajuns la Spitalul Victor Babeş din Timişoara
(15 februarie 2021)
149 vizualizări
ALERTĂ METEO: Vânt puternic şi ploi abundente în zone din 17 judeţe
(9 martie 2023)
59 vizualizări
Scutul antirachetă de la Deveselu devine operaţional
(18 decembrie 2015)
527 vizualizări
Decizie de ultim moment: SPORURILE bugetarilor rămân în vigoare! Ce beneficii vor fi eliminate
(18 februarie 2021)
69 vizualizări
Marea necunoscută în accidentul produs de Mario Iorgulescu. Ce stabilesc legiştii
(10 septembrie 2019)
62 vizualizări
După viscol, vine gerul! ANM a emis cod galben de ger. Cea mai scăzută temperatură va fi marţi dimineaţă: minus 28 de grade Celsius
(8 ianuarie 2017)
201 vizualizări
Călătorii pot primi despăgubiri pentru întârzierile trenurilor
(5 decembrie 2014)
212 vizualizări
Alte 13 cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână; numărul total al îmbolnăvirilor depăşeşte 15.400, din care 59 de decese
(22 octombrie 2018)
90 vizualizări
Protest la minele Vulcan şi Lonea; minerii au refuzat să intre în subteran, nemulţumiţi că nu şi-au primit tichetele de masă şi prima de Crăciun
(16 decembrie 2016)
407 vizualizări
Primarul oraşului Călăraşi, infectat cu COVID-19, a murit la spital
(12 octombrie 2020)
295 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























