Un proiect care prevede introducerea unei taxe suplimentare pentru băuturile cu un conţinut ridicat de zahăr va fi depus la Senat săptămâna viitoare, scopul actului normativ fiind acela de a descuraja consumul de sucuri după scumpirea acestora şi reducerea incidenţei bolilor cardiovasculare, a diabetului zaharat şi a altor boli grave. Iniţiatorul proiectului, senatorul USR Adrian Wiener, spune că măsuri similare au fost luate de mai multe ţări, iar România ar avea cel mai mare consum de băuturi răcoritoare îndulcite din Europa.

Senatorul Adrian Wiener (USR Arad) a declarat, marţi, pentru News.ro, că a finalizat redactarea unui proiect de lege la care a lucrat câteva luni, privind scăderea consumului de sucuri cu zahăr, iar în momentul de faţă strânge semnături în Parlament.

”Proiectul va fi depus la Senat săptămâna viitoare, iar acum are loc strângerea semnăturilor. Până azi (marţi – n.r.), am primit semnături de la toţi colegii cărora le-am prezentat proiectul, indiferent de partidul din care fac parte, dar mai important este că au semnat liderii de grupuri parlamentare”, a spus Wiener, care este medic, fost manager al Spitalului Judeţean Arad.

Senatorul afirmă că scopul actului normativ este acela de a descuraja consumul de sucuri care au conţinut mare de zahăr şi, implicit, diminuarea incidenţei bolilor cardiovasculare, a diabetului zaharat, a obezităţii sau cancerului.

”Numeroase studii ştiinţifice arată, fără nici un fel de dubiu, o asociere pozitivă între consumul de băuturi răcoritoare cu adaos de zaharuri şi incidenţa obezităţii şi diabetului zaharat. Un studiu recent publicat de cercetătorii de la Cancer Council Australia şi Universitatea din Melbourne indică o relaţie directă între consumul constant de băuturi răcoritoare cu adaos de zaharuri şi 13 tipuri de cancer, independent de greutatea corporală”, spune senatorul.

Adrian Wiener afirmă că a discutat cu specialişti înainte de redacarea proiectului şi a aflat că băuturile răcoritoare sunt cea mai importantă sursă pentru aportul de zaharuri libere în dieta occidentală.

Soluţia propusă pentru descurajarea consumului de sucuri este introducerea unei taxe la producători.

În expunerea de motive care însoţeşte prooiectul se arată că într-un singur pahar de bătură nealcoolică îndulcită cu zaharuri există în medie de 40 de grame de zahăr - echivalentul a 10 linguriţe de zahăr cristalin, iar ”cele mai uzuale băuturi de acest gen conţin aproximativ 110 grame de zahăr pe litru”.

Conform senatorului, măsuri similare au fost luate în Marea Britanie (2018), Franţa (2012), Norvegia (are taxă pe zahăr din 1922), Irlanda, Mexic şi ar ruma să fie adoptate în ţări precum Africa de Sud şi Australia.