Ciocolată da, ciocolată nu: se discută de zeci de ani cu privire la efectele pe care le poate avea asupra corpului şi a minţii. Cea mai recentă cercetare vine de la Universitatea din Granada, care a efectuat un studiu pe adolescenţi în cadrul proiectului HELENA Healthy Lifestyle in Europe by Nutrition in Adolescence, finanţat de Uniunea Europeană şi publicat în revista "Nutrition". Conform cercetătorilor spanioli ciocolata nu numai că nu ar îngrăşa, dar cine mănâncă mai multă înregistrează un nivel de grăsime abdominală, cât şi totală a corpului, mai mic decât cei care renunţă la ea.
Cercetarea a fost efectuată pe 1.458 de copii cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani din şase ţări europene şi a stabilit că, indiferent de dietă şi activitatea fizică, consumul de ciocolată este invers proporţional cu ţesutul adipos din organism, estimat şi evaluat în diverse moduri (prin indicele de masă corporală, talie cât şi de alte măsuri speciale). Pe scurt, cu cât tinerii consumau mai multă ciocolată cu atât mai puţin se îngrăşau. Potrivit experţilor motivul se află în antioxidanţii din ciocolată, care ar putea ajuta la îmbunătăţirea sănătăţii şi la un metabolism corect, compensând conţinutul caloric al ciocolatei. De fapt, toate beneficiile cheie ale ciocolatei pot fi atribuite în întregime ingredientului său principal – pudrei de cacao.
La tinerii care au consumat mai multă ciocolată au fost măsurate, în evaluarea indicelui de masă corporală, rate mai mici de grăsimi totale şi abdominale cât şi o talie mai mică. Rezultatele sunt, de asemenea, independente de vârsta tinerilor, de sex şi nivelul de maturizare sexuală, de nivelul de activitate fizică, de consumul total de calorii, de grăsimi saturate, de fructe şi legume cât şi de ceai şi cafea.