Când vine vorba de mâncare, românul nu se uită la bani. Astfel, România a ajuns campioană la cheltuielile alimentare.
Românii cheltuie de două ori mai mult pentru mâncare şi băuturi non-alcoolice decât media europenilor. Potrivit studiului Eurostat, gospodăriile din Uniunea Europeană au alocat anul trecut puţin peste 12% din cheltuielile lor totale pentru mâncare şi băuturile non-alcoolice, în timp ce românii au alocat 27%. Adică, mai mult decât suedezii, spaniolii sau francezii.
În schimb, alocăm printre cei mai puţin bani pentru haine 3,5% faţă de cinci procente, care reprezintă media europeană. La fel se întâmplă şi atunci când vorbim de achiziţia unei maşini.
Românii cheltuie pe mâncare mai mult decât câştigă
Conform unui raport al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii, o familie din România, formată din doi adulţi şi un copil, cheltuie peste 5500 de lei pe lună pentru un trai decent. Valoarea calculată de specialişti pentru coşul minim lunar este mare dacă o raportăm la salariul mediu pe economie din România, de 2.700 lei.
„Încă mulţi câştigă destul de puţin sau poate nu marchează nici măcar nivelul coşului minim de consum şi de aceea o bună parte din venituri merg pentru mâncare, care este o nevoie de bază”, susţine Dacian Palladi, analist economic.
Ce efecte are mânatul în exces
Consumul excesiv de alimente dăunează sănăţii. Aceste cheltuieli pot avea şi efecte negative asupra sănătăţii, spun specialiştii în nutriţie, care recomandă evitarea exceselor alimentare. De asemnea, nutriţioniştii mai dezvăluie că mâncâm mai mult, decât are nevoie corpul nostru. De exemplu, un român consumă cam 3170 de calorii pe zi, pe când standardele româneşti pentru un bărbat este undeva pe la 2500- 3000 de calorii. Iar pentru femei undeva pe la 2000-2500 de calorii.
„Tot ceea ce este în exces înseamnă din start un dezechilibru, poate să apară o boală metabolică, de exemplu obezitatea, care vine la pachet cu boli de colesterol, poate să apară şi-un diabet, uneori în ani poate să apară o problemă cardiacă, aici mă refer la hipertensiune arterială, boli cardiace – infarctul”, avertizează Oana Pop, medic nutriţionist.
Pentru români achiziţia de alimente reprezintă a treia cea mai importantă categorie de cheltuieli, după electricitate şi gaz.