Darren McGrady a lucrat timp de 11 ani pentru Regina Elisabeta a II-a, în Palatul Buckingham, înainte ca Prinţesa Diana să-l cheme la Kensington, unde ea locuia alături de Prinţul Harry şi Prinţul William, după divorţul de Prinţul Charles. Pentru bucătar aceştia au fost cei mai frumoşi ani, motiv pentru care s-a hotărât să scrie o carte cu reţetele preferate ale Dianei.

Spre deosebire de ceilalţi membri ai familiei regale, Prinţesa Diana era foarte apropiată de angajaţii ei. Dacă nu avea invitaţi la masă, ea venea şi mânca în bucătărie, în timp ce stătea la poveşti cu aceştia. Bucătarul îşi aminteşte şi o scenă în care Diana a dat fuga la bucătărie ca să-l roage să-i facă o cafea. Văzându-l ocupat însă, aceasta i-a spus să stea liniştit că-şi face singură, ba chiar l-a întrebat dacă nu vrea şi el una.

Prinţesa a şi înlocuit mesele mari, festive, cu mese de numai 10 locuri, astfel încât să poată sta de vorbă cu toată lumea.

Chiar dacă era anti-talent la gătit, Prinţesa Diana aprecia mâncarea bună. După ce s-a tratat de bulimie, aceasta a început să mănânce foarte sănătos şi a urmat o dietă slabă în grăsimi.

Cu toate acestea, dulciurile erau plăcerile la care renunţa cu greu. Îi plăcea la nebunie budinca făcută de Darren McGrady, un desert tradiţional britanic  situat între budinca de pâine şi creme brulee.

Supa de sparanghel cu mărar, ouă poşate în crustă, sufleuri cu praline îngheţate, ouă Drumkilbo - cartea Eating Royally conţine peste 100 reţete pe care bucatarul le-a făcut de-a lungul anilor pentru familia regală.

Sursa: