Chiar dacă de-a lungul anilor s-a împământenit ideea conform căreia ne putem lua foarte uşor aportul necesar de vitamine şi nutrienţi din farmacie, fără să ne mai gândim la ce alimente să consumăm în funcţie de nevoile pe care le avem din acest punct de vedere, se pare că acest obicei nu este deloc sănătos.
Faptul că ne facem repede o vitamină efervescentă sau luăm un supliment alimentar atunci când simţim că rămânem fără putere înseamnă că nu reuşim să luăm nutrienţii necesari din alimentaţia pe care o avem.
Suplimentele alimentare nu pot suplini deficitul de vitamine din organism, vitamine pe care ar trebui să le luăm din alimentele consumate. De asemenea, o mare parte dintre ele ne fac, de fapt, mai mult rău decât bine, potrivit Business Insider.
De-a lungul timpului, aceste medicamente au fost asociate creşterii riscului de dezvoltare a mai multor tipuri de cancer şi chiar cu apariţia pietrelor la rinichi, afecţiuni care pot sfârşi tragic pentru pacienţii afectaţi.
Ca să evităm acest tip de medicamente, ar trebui să ne uităm puţin la meniul nostru zilnic şi să încercăm să mâncăm mai puţină carne, mai puţine dulciuri şi să ne obişnuim cu o dietă bogată în fructe şi legume.
1. Fă din legume un punct cheie al meselor tale.
2. Consumă cât mai multe nuci. Sunt bogate în proteine şi pot ajuta la stabilizarea nivelului de zahăr din sânge. De asemenea, nucile constituie o sursă importantă de fibre.
3. Încearcă să reduci aportul de zahăr şi de carbohidraţi. Dietele bogate în zahăr şi carbohidraţi, dar sărace în cereale întegrale, sunt asociate cu probleme grave de sănătate, deci trebuie să existe o balanţă între aceste două extreme.
4. Include în meniul tău peşte, cel mai recomandat fiind somonul. Acesta este bogat în omega-3, grăsime care protejează membranele celulare.
5. Mănâncă avocado. Chiar dacă sunt bogate în grăsimi şi calorii, fructele de avocado au un conţinut scăzut de zahăr şi sunt bogate în fibre, de aceea sunt recomandate în orice fel de dietă.
Toate alimentele enumerate mai sus sunt bogate în vitamine şi minerale şi, odată consumate, nu mai este nevoie de introducerea în meniul zilnic a suplimentelor alimentare.
Legumele sunt bogate în vitaminele A, C şi E. Peştele şi nucile sunt bogate în omega-3, iar fructele de avocado sunt o sursă importantă de potasiu şi vitamine precum C şi E.