Constantin Schumacher, “Costel” – aşa cum i se adresează un coleg din presă la conferinţe -, a plâns cu lacrimi grele la finalul meciului pierdut la Botoşani.

Nu s-a mai văzut un antrenor la Petrolul care să plângă după o înfrângere. A mai plâns Vivi, dar pentru suporterii bătuţi la Giurgiu.

Am zis că tehnicianul echipei ploieştene şi-a dat seama că, odată cu pierderea partidei de la Botoşani, s-a cam dus salvarea de la retrogradare. Nu că n-ar mai fi puncte în joc, ci pentru că că echipa asta, la cum joacă, nu are cum să prindă din urmă şi să depăşească cel puţin două adversare. Am avut impresia că varsă lacrimile amare ale sentimentului că a fost trădat de propriile achiziţii în care şi-a pus atât de multă încredere încât declara că s-ar fi bătut la playoff cu ele. Că plânge din cauza groaznicului sentiment al inutilităţii efortului pe care l-a depus cu bună credinţă în slujba Petrolului, fără a-şi da seama, până acum, că nu are cu cine să meargă la luptă.

Dar, nu! Schumacher a pierdut doar punctele la Botoşani, nu şi discursul optimist pe care ni-l serveşte după fiecare înfrângere. Antrenorul Petrolului a plâns deoarece crede că echipa merita cel puţin un punct şi că l-ar fi luat pe merit dacă arbitrul n-ar fi dat penalti (la henţul de amator comis de Begeorgi). A dat în lacrimi pentru că neşansa a fost de partea Petrolului, după cum el însuşi s-a exprimat la microfonul Dolcesport.

Este convins că el şi jucătorii fac totul profesionist la antrenamente şi a plâns de exasperare, pentru că nu ştie de ce Petrolul nu bate pe nimeni.

“Îmi pare rău că am regrete la fiecare meci. Am încercat să jucăm, dar n-am putut anticipa penaltiul pe care l-a dat arbitrul. Neşansa a fost de partea noastră. Sper ca uşor-uşor să ne revenim. Nu o renunţ pentru că ştiu ce am făcut cu aceşti jucători, cum se pregătesc. Nu dau bir cu fugiţii. Îmi doresc să muncesc la această echipă, dar depinde de patron. Jucătorii încearcă dea totul”, a declarat Schumacher.

Un alt maestru al cuvântului, Paolucci spunea înaintea meciului că e o chestiune de onoare să rămâi şi să lupţi. De fapt, în confuzia de fond care domneşte la Petrolul, prevăd un discurs de genul:

Am retrogradat, dar noi am stat aici şi am încercat. Şi am plâns! Era o chestiune de mândrie!