Amazon a descoperit una dintre cele mai grave fraude care a avut loc pe platforma sa şi a constat în furtul fondurilor din contul a aproximativ 100 de companii care vând produse pe site-urile gigantului american.
Un dosar depus în instanţă obţinut de Bloomberg arată că Amazon investighează o fraudă care i-a avut drept victime pe comercianţii care vând produse pe platforma sa. Conturile a aproximativ 100 de firme care vând pe Amazon au fost compromise, hackerii având acces la fondurile acestora vreme de mai multe luni, în perioada mai 2018 - octombrie 2018.
În această perioadă, hackerii au transferat banii obţinuţi de firme în urma vânzărilor şi a împrumuturilor acordate de Amazon.
Printre companiile în cauză se numără Barclays şi Prepay Technologies. Numele acestora apare în cererea făcută de Amazon în instanţă, care a cerut acces la conturile celor două companii pentru a face investigaţii.
Amazon nu a comentat cu privire la condiţiile în care s-a produs această fraudă, însă a spus că genul acesta de incidente se produc de regulă după ce hackeri intră în posesia datelor de logare folosind o strategie de phishing.
Asta ar înseamna că Amazon nu ar avea nicio vină şi că frauda s-a produs ca urmare a neglijenţei reprezentaţilor companiilor implicate. Nu este clar ce sume au furat în total hackerii.
Amazon a acordat anul trecut împrumuturi de peste 1 miliard de dolari firmelor care vând pe platforma sa.
Sursa: www.profit.ro