Plenul Senatului a adotat luni cu 93 voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” şi 15 abţineri proiectul de lege al Guvernului privind telemunca, prin care angajatul va putea lucra de acasă.
Potrivit proiectului transmis de Guvern, telemunca este ”forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat şi voluntar, îşi îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei, ocupaţiei sau meseriei pe care o deţine, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puţin o zi pe lună, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor”.
De asemenea, legea prevede că salariatul care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile descrise mai sus se numeşte ”telesalariat”.
”Activitatea de telemuncă se bazează pe acordul de voinţă a părţilor şi se prevede în mod expres în contractul individual de muncă odată cu încheierea acestuia pentru personalul nou angajat sau prin act adiţional la contractul individual de muncă existent”, se mai arată în proiectul de lege adoptat de Senat.
Actul normativ mai prevede că refuzul salariatului de a consimţi la prestarea activităţii în regim de telemuncă nu poate constitui motiv de modificare unilaterală a contractului individual de muncă şi nu poate constitui motiv de sancţionare disciplinară a acestuia.
Având în vedere caracterul de flexibilitate a telemuncii, senatorii au prevăzut ca, la solicitarea angajatorului şi cu acordul în scris al telesalariatului cu normă întreagă, acesta din urmă să poată efectua muncă suplimentară.
Guvernul a aprobat pe 9 august proiectul de lege privind munca la distanţă care permite angajatului să îşi desfăşoare activitatea acasă, prin intermediul internetului şi al telefonului, iar angajatorul economiseşte în acest fel bani care ar fi altfel cheltuiţi cu fonduri adminsitrative.
„Introducem un nou contract de muncă - tele-munca. Este foarte apreciat, în special în ţările foarte dezvoltate şi cel mai mult în Japonia. În acest tip de contract se permite angajatului să lucreze dintr-o locaţie pe care şi-o alege singur sau chiar de acasă, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Contractul este avantajos pentru ambele părţi. Pentru angajator se reduc costurile administrative cu chiria, utilităţile, carburanţii şi parcul auto, iar angajatul reduce costul de deplasare la serviciu şi îşi îmbunătăţeşte echilibrul între viaţa personală şi profesională”, a declarat atunci ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.
Senatul este primă cameră sesizată în acest caz, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaţilor.
Senatul a adoptat proiectul de lege privind munca la distanţă, prin care angajatul va putea lucra de acasă
24 octombrie 2017
(805 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Alertă mondială în lumea finanţelor: Hackerii pregătesc un atac cibernetic de o amploare nemaipomenită
(19 august 2018)
592 vizualizări
Criza din Grecia. Cursul euro-leu va fi instabil în următoarele zile
(6 iulie 2015)
95 vizualizări
BERD a investit 75 milioane de euro în oferta Electrica
(28 iunie 2014)
70 vizualizări
Românii cheltuie milioane de euro pe îngheţată în sezonul estival
(12 iulie 2013 - Cristina IANCU)
88 vizualizări
Sursele regenerabile asigură peste jumătate din producţia naţională de electricitate pentru a doua zi consecutiv
(24 august 2016)
301 vizualizări
Cât au cheltuit românii pe jucării de Crăciun?
(25 decembrie 2013)
524 vizualizări
2025 vine cu surprize la AFI Ploieşti!
(14 ianuarie 2025)
161 vizualizări
N-are profit cât amenda. Important retailer online, amendat cu 340.000 de euro
(8 ianuarie 2019)
314 vizualizări
Românii din afara sistemului salariat vor plăti contribuţii duble
(3 august 2017)
556 vizualizări
O navă construită la Galaţi a fost desemnată cea mai bună din lume
(28 februarie 2017)
590 vizualizări
Codul Fiscal modificat din nou: TVA la apă de 9% şi impozit pe dividende de 5%, începând din 2016
(23 octombrie 2015)
69 vizualizări
eMag va lansa un card de credit
(16 mai 2017)
235 vizualizări
Adio, roaming! Se întâmplă în 2017
(29 septembrie 2016)
294 vizualizări
Preţul fix la RCA loveşte în plin brokerii. Generali a redus de 12 ori comisioanele
(3 octombrie 2016)
225 vizualizări
Relu Fenechiu, vicepreşedintele PNL, critică proiectul de impozitare a piscinelor
(3 noiembrie 2013 - Cristina IANCU)
203 vizualizări
Fondul suveran de investitii al Norvegiei, profit de 31 miliarde de dolari in trei luni
(21 august 2014)
86 vizualizări
Noi file la “Dosarul Lukoil”. Procurorii au dispus urmărirea penală pentru evaziune şi spălare de bani
(5 august 2015)
427 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























