Schimbarea, în general, este un element înfricoşător pentru multe femei, dar este incredibil cât de multe beneficii poate aduce. Atunci când vine vorba de machiaj, acesta îţi poate schimba complet viaţa. Atunci când îţi schimbi tot look-ul, schimbarea este şi mai pregnantă. Foarte des vedem oameni care doresc să îşi schimbe viaţa şi apelează la look-ul lor sau la îmbrăcăminte. Într-adevăr, să porneşti pe un drum nou nu este ceva uşor, dar să vedem câteva dintre cele mai importante motive pentru care ar trebui să te schimbi radical din când în când.
1: Te ajută să obţii jobul mult visat
Dacă ai încredere în experţi, CV-ul şi scrisoarea de intenţie sunt doar formalităţi care te ajută să obţii job-ul de vis. Ceea ce îţi asigură, practic, job-ul este, de fapt, modul în care te prezinţi. Inutil să spunem, în cazul în care apari la un interviu în haine ponosite şi cu o faţă obosită care pare să fi văzut şi zile mai bune, atunci este cel mai probabil că vei pierde această ofertă.
În zilele noastre, fiecare companie doreşte ca angajaţii să arate inteligent, să comunice bine şi să formeze o primă impresie bună. Abilităţile vin mult mai târziu, pentru că norma societăţii în 2017 este să judece oamenii după înfăţişare. Prin urmare, atunci când te arăţi fresh la un interviu şi foloseşti un machiaj profesionist - spre exemplu, de la Nu Skin - ai mai multă încredere în tine şi îţi cresc şansele de a obţine ceea ce îţi doreşti.
2: Dacă ai deja job - Te ajută la menţinerea şi crearea unei reputaţii
Aparenţele sunt cele mai importante. O schimbare radicală a ta nu poate să îţi facă decât bine. Cu toţii suntem într-o continuă transformare, dar nu toţi progresăm. Atunci când investeşti în felul în care arăţi, pe lângă abilităţile tale, eşti foarte aproape de obiectivele tale pentru că te faci mult mai plăcută.
În mediul corporativ, şi nu numai, o schimbare radicală care include modificări în elementele de fineţe, precum hainele, machiajul, modul în care vorbeşti, oamenii cu care te asociezi, te poate ajuta să pari mult mai profesionistă.
3: Îţi creşte stima de sine
Chiar si cei mai sceptici dintre psihiatri sunt de părere că un machiaj uşor poate impulsiona stima de sine ca nimic altceva în lume. La urma urmei, faţa este cel mai important element al corpului uman. Dar cum ar fi să te transformi radical? Să faci sport, să te îmbraci în haine perfecte pentru corpul tău, să araţi excepţional.
Cauza principală a depresiei şi a încrederii în sine scăzute este nemulţumirea de felul în care arătăm, de cele mai multe ori. Un machiaj frumos care pune în evidenţă sprâncenele, ochii sau care accentuează coafura, trăsăturile faciale, precum şi buzele te pot face să te simţi foarte mulţumită de tine. Nu numai că acest lucru va restabili încrederea pierdută, dar te ajută enorm la job.
Nu mereu este nevoie de dietă. Pe lângă cosmetice, poţi începe să faci sport pentru a arăta mereu în formă. Este o transformare care durează, dar este una care în mod clar merită.
Până şi studiile arată că trăieşti o viaţă mai bună atunci când arăţi frumos. Aşadar, nu-i nevoie doar de machiaj. Schimbă-ţi integral look-ul şi vei vedea diferenţa.
4: Te ajută la crearea unei prime impresii grozave
Atunci când păşeşti printr-o mulţime de oameni, primul lucru care atrage atenţia este aspectul tău. Deşi este întotdeauna cel mai bine doar să fii tu însuţi şi să nu dai un ban pe ceea ce cred alţii, nu poţi avea această atitudine când eşti într-un mediu business, conservator, unde poţi fi afectată profesional.
Atunci când eşti prezentabilă şi ai un machiaj perfect, străinii se simt mai interesaţi să vorbească cu tine şi să asculte ceea ce spui. În acest fel, poţi stabili mai multe conexiuni, chiar şi profitabile, şi îţi poţi construi o „reţea” de contacte care în mod sigur te va ajuta în carieră.
5: Facilitează obţinerea unei măriri de salariu
Indiferent dacă crezi sau nu, un look excelent te poate ajuta enorm când vine vorba de o mărire de salariu sau de o promovare. Chiar şi cei mai capabili angajaţi sunt înjosiţi la locul de muncă, pur şi simplu pentru că ei nu sunt doar suficient de prezentabili, iar urcarea pe un nivel superior în corporaţie sau în firmă necesită mai mult decât abilităţi.
Pe aceeaşi notă, o mărire de salariu este acordată acelor femei care, pe lângă faptul că sunt profesioniste şi muncesc, au un look incredibil. Iar machiajul este elementul ce cântăreşte cel mai mult aici, alături de calitatea hainelor tale şi modul în care arată corpul tău.
6: Vei deveni un lider
Începe să faci voluntariat în companie. Fii o femeie proactivă şi schimbă-ţi personalitatea. Ajută cât mai mulţi oameni şi nu cere nimic în schimb. Oferă cât mai mult şi vei deveni un lider. În mod sigur, acesta este ţelul tău, să ai un rol important, o poziţie de decizie, dar nu poţi ajunge la aceasta dacă nu începi să faci lucruri pentru care nu primeşti nimic în schimbă. Munceşte 120% în loc de 100% şi vei vedea diferenţa.
Câteva sfaturi: caută să nu iei un machiaj prea strident, nici unul care să nu fie apropiat de tenul tău. Ia în calcul şi culoarea părului tău. Investeşte mai mulţi bani într-un produs de calitate - chiar dacă ai impresia că nu contează, de fapt, diferenţa se vede. Întotdeauna se vede. Caută să iei haine potrivite pentru corpul tău, investeşte în calitate şi nu uita să faci foarte mult sport pentru a te menţine în formă.
Cum o transformare radicală te va ajuta la job
31 ianuarie 2017
(89 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ce beneficii aduce eliminarea tarifelor de roaming
(28 martie 2017)
250 vizualizări
Plafonul pentru „Prima Casă” scade la 1,5 miliarde de lei în 2016
(6 decembrie 2015)
292 vizualizări
Iranul îşi înnoieşte flota comercială după ridicarea embargoului. Comenzi uriaşe la Boeing şi Airbus
(12 decembrie 2016)
57 vizualizări
Absolvenţii de facultate care şi-au luat licenţa în iulie, pot primi ajutor de şomaj
(21 august 2015)
288 vizualizări
Pensiile speciale pentru aleşii locali adoptate de Senat
(22 iunie 2016)
163 vizualizări
Razie în complexul Europa. S-a lăsat cu amenzi de 73.500 lei
(28 februarie 2016)
412 vizualizări
Gata cu telefoanele de pe vremuri : Telekom România se retrage din telefonia fixă!
(21 iunie 2019)
161 vizualizări
Salariul mediu a crescut în martie cu 5,7%, la 1.829 lei net
(8 mai 2015)
49 vizualizări
Amenzi uriaşe pentru promoţii false
(5 octombrie 2014)
77 vizualizări
Cine vor fi şefii noilor direcţii regionale de finanţe?
(5 august 2013 - Cristina IANCU)
563 vizualizări
Rubla rusească, la un minim record din cauza sancţiunilor UE
(12 septembrie 2014)
117 vizualizări
Servicii chirurgicale ORL de top, acum la Spitalul Lotus Ploieşti
(31 august 2017)
4650 vizualizări
Atenţie, curentul electric s-ar putea scumpi cu 30-40% la finalul anului
(27 iulie 2017)
540 vizualizări
LOTERIA bonurilor fiscale pentru luna martie. Valoarea bonurilor câştigătoare, la extragerea din 22 aprilie 2018
(23 aprilie 2018)
121 vizualizări
Românii din străinătate şi străinii cu activităţi în România trebuie să depună declaraţiile de venit la ANAF până la 25 mai
(13 mai 2017)
361 vizualizări
Înregistrarea electronică pentru Loteria Vizelor 2019, blocată din cauza unei defecţiuni tehnice
(13 octombrie 2017)
161 vizualizări
Asociere între Cora şi Carrefour
(25 decembrie 2014)
218 vizualizări
MENIUL de REVELION în lume: ce alimente aduc noroc în Anul Nou
Mai toate mâncărurile „tradiţionale” pentru noaptea dintre ani sunt gândite în raport
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























