Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, că salariile bugetarilor vor fi virate săptămâna aceasta, dar pensiile nu, deoarece va fi o perioadă foarte mare până când se va încasa următoarea pensie.
”Salariile vor intra săptămâna aceasta, înainte de Paşte, pensiile nu şi am să explic de ce. Pensiile se dau între 14 şi 27 ale lunii. Dacă le dăm acum va fi o perioadă foarte mare până când pensionarii vor lua următoarea pensie. În plus, de abia am terminat cu pensiile pe luna trecută şi este foarte greu să tipărim fluturaşii de pensie”, a anunţat premierul Viorica Dăncilă.
Salariile celor peste un milion de bugetari ar putea fi plătite mai devreme, înaintea vacanţei de Paşte, această măsură fiind analizată în cadrul Cabinetului Dăncilă, a declarat săptămâna trecută ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Ministrul a precizat că, dacă va fi luată, măsura va fi anunţată în cadrul şedinţei de Guvern de joi.
”Noi analizăm această propunere la nivelul Guvernului. Dacă va fi cazul să fie luată o astfel de decizie, se va anunţa în şedinţa de Guvern de joi”, a declarat Teodorovici, la Antena 3.
Vacanţa de Paşte va fi în perioada 6-9 aprilie
Dăncilă: Salariile vor intra săptămâna aceasta, dar pensiile nu
4 aprilie 2018
(91 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Propunere:500 de euro pentru fiecare locuitor
(25 noiembrie 2014)
107 vizualizări
Rata şomajului a mai scăzut un pic. Judeţele cu cei mai mulţi şomeri
(3 decembrie 2015)
70 vizualizări
Murdoch, fiii săi şi imperiul său media au fost atât de puternici încât au distrus guverne şi au destabilizat cea mai importantă democraţie din lume
(16 septembrie 2019)
170 vizualizări
Standard&Poors are încredere în România
(23 noiembrie 2013)
72 vizualizări
Angajaţii Dacia fac miting pentru autostrada Piteşti-Sibiu
(7 martie 2016)
68 vizualizări
Guvernul care se plânge că încasează prea mulţi bani de la populaţie
(28 februarie 2017)
604 vizualizări
Valoarea de piaţă a companiei Volkswagen s-a prăbuşit! Preşedintele ar putea fi demis de acţionari
(23 septembrie 2015)
103 vizualizări
România ar putea deveni independentă energetic prin exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră
(25 noiembrie 2013)
156 vizualizări
RA-APPS: Cheltuieli de 20.000 de euro pe cosmetice de lux şi băuturi fine
(27 noiembrie 2016)
230 vizualizări
Vasilescu, despre legea salarizării: Până la pragul de 4.000 lei, salariile se dublează; după acest prag va fi o creştere cu 45%
(5 martie 2017)
151 vizualizări
Mega Image preia lanţul local Angst
(5 august 2014)
117 vizualizări
Profitul Renault a crescut cu 25%, datorită cererii pentru brandul Dacia
(29 iulie 2014)
76 vizualizări
Banca Transilvania negociază preluarea Volksbank
(26 noiembrie 2014)
98 vizualizări
Adio, tarife de roaming în UE! Află de când se aplică măsura!
(28 octombrie 2015)
118 vizualizări
Schimbare de şefi la ANAF
(17 august 2016)
387 vizualizări
Barack Obama vrea noi taxe pentru americanii bogaţi
(19 ianuarie 2015)
95 vizualizări
Fermierii se aşteaptă ca producţiile de legume şi fructe să fie în acest an mult mai mici decât în 2016, din cauza gerului şi a zăpezii
(7 mai 2017)
256 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























