Averea lui Michael Jackson a devenit, iarăşi, subiect de dispută de această dată între executorii fostului star şi reprezentaţi ai guvernului american. Adevărata valoare a averii fostului cântăreţ a fost declarată greşit în acte, lucru care atrage după sine anumite penalităţi.
Viaţa lui Michael Jackson a fost un spectacol grandios care, se pare, nu a încetat nici după moartea regelui muzicii pop. Astfel, dispariţia artisului a fost marcată de condamnarea medicului Conrad Murray, cel care i-a administrat starului o doză de medicamente care s-a dovedit a fi letală, apoi au existat neclarităţi şi dispute în jurul testamentului sau un show marca Cirque du Soleil prin care cântăreţul era omagiat.
Acum, averea lui Michael Jackson este pusă în joc, aceasta fiind revendicată de Internal Revenue Service(IRS), agenţie din partea guvernului federal al Statelor Unite ale Americii, responsabil cu colectarea impozitelor. Dar de ce tocmai acest departament cere banii fostului star pop? Din cauza unei presupuse erori în ceea ce priveşte adevărata valoare a averii sale, scrie „Los Angeles Times“.
Reprezentanţii agenţiei din cadrul guvernului american au dat de înţeles că executorii averii lui Michael Jackson datorează statului american 505 milioane de dolari, însumând taxe, şi alte 197 de milioane de dolari ca penalităţi, adică un total de 702 milioane de dolari din cauza unei presupuse erori. Atunci când au depus documentele la Curtea Fiscală a Statelor Unite ale Americii, executorii au plasat averea netă a fostului cântăreţ la o valoare de doar 7 milioane de dolari, imediat după moartea acestuia în iunie 2009, pe când IRS arată că averea lui Jackson este de peste 1,1 miliarde de dolari.
O mare miză în acest scandal o reprezintă şi imaginea lui Michael Jackson. Cât de lucrativă poate să fie imaginea fostului star pop atunci când este folosită pentru a fi imprimată pe tricouri sau atunci când apare în reclamele difuzate la marile televiziuni? În ceea ce priveşte averea sa, veniturile din imagine, aşa cum au fost trecute în documente, însumau puţin peste 2.000 de dolari, în timp ce IRS a considerat că imaginea lui Jackson i-a adus în conturi peste 434 milioane de dolari.