General Motors (GM), al doilea mare producător auto la nivel mondial, reduce producţia în Rusia pe fondul declinului vânzărilor provocat de problemele economice generate de conflictul din Ucraina, potrivit Mediafax. GM a oprit de vineri activitatea fabricii deţinute la Sankt Petersburg, până pe 12 septembrie, şi intenţionează alte trei suspendări ale producţiei până pe 27 octombrie, a declarat Nico Schmidt, purtător de cuvânt al companiei americane din Ruesselsheim, Germania.

Compania va produce maşini în Rusia doar patru zile în septembrie şi opt zile în octombrie, a spus Schmidt.

Implicarea Rusiei în criza din Ucraina a determinat Statele Unite şi Uniunea Europeană să impună sancţiuni comerciale, contribuind la deprecierea rublei şi la creşterea probabilităţii ca economia să intre în recesiune.

În primele şapte luni ale anului, vânzările de automobile şi vehicule comerciale uşoare au scăzut cu 9,9%, iar în luna iulie cu 23%.

Producătorii auto occidentali, care au investit anterior în Rusia anticipând că piaţa va deveni cea mai mare din Europa, înaintea Germaniei, reduc în prezent producţia şi estimările.

În trimestrul al doilea, Ford Motor a şters integral valoarea fondului comercial, de 329 milioane de dolari, a investiţiei făcute cu partenerul rus Sollers, după ce în aprilie anunţase eliminarea a 950 de locuri de muncă la două fabrici deţinute cu acesta.

Renault, acţionar important la AvtoVAZ, cel mai mare producător auto din Rusia, a anunţat luna trecută că declinul pieţei auto ar putea fi mai mare decât ritmul estimat anterior de 10%.

În primele şapte luni, vânzările brandului Chevrolet al GM au scăzut cu 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce livrările diviziei Opel au coborât cu 17%.