Alpha Bank România a acordat primul credit în lei din cadrul programului Prima Maşină,cu finanţare pe o perioadă de maximum cinci ani şi un avans de 5% din valoarea autovehicului, au anunţat reprezentanţii băncii.
Răspunsul din partea băncii referitor la aprobarea cererii de credit în cadrul programului Prima Maşină a fost obţinut în 24 de ore de la momentul depunerii documentaţiei complete.
Ulterior, dosarul de credit a fost prezentat pentru aprobare Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.
Pentru programul Prima Maşină pot aplica tinerii cu vârsta între 18 şi 35 de ani care vor să-şi cumpere un autoturism nou.
Potrivit normelor de aplicare pentru programul Prima Maşină, costul creditului acordat se compune din rata dobânzii ROBOR la 6 luni, la care se adaugă o marjă de maximul 3% pe an.
Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de către instituţia de finanţare, în toate etapele creditării.
Atenţie însă că marja nu include comisionul de administrare datorat Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), instituţie a statului prin care sunt garantate creditele acordate prin Prima Maşină. Acest comision care va fi plătit de tânărul care îşi cumpără autoturismul.
Preţul maxim al autoturismului care poate fi cumpărată prin Prima Maşină nu trebuie să depăşească suma de 50.000 de lei, plus TVA.
Contractul de credit al cumpărătorului va acoperi maximum 95% din preţul de achiziţie prevăzut în factura proformă, garantat în procent de maximum 50%. Tânărul care se împrumută pentru achiziţionarea vehiculuilui trebuie să vină cu un avans de minimum 5%.
Tânărul care îşi cumpără un autoturism prin programul Prima Maşină nu poate să vândă sau să înstrăineze maşina nou achiziţionată, pe toată durata de valabilitate a garanţiei.
De asemenea, cumpărătorul trebuie să asigure autoturismul nou achiziţionat printr-o poliţă de asigurare de tip Full Casco, fără franşiză, care va acoperi cel puţin riscurile de furt şi daună.
În cazul în care tânărul nu încheie această poliţă, instituţia de creditare are dreptul să facă asigurarea pe cheltuiala proprie şi să recupereze suma respectivă de la beneficiar, inclusiv prin includerea ei în ratele de credit lunare.