Unde a încercat senatorul Volosevici să "parcheze" politic înainte de a ajunge în ograda ALDE ?
- Taguri:
- volosevici,
- spatele,
- reprezentantii,
- prahova,
- partidul,
- locale,
- gavrilescu,
- descoperit,
- certitudine,
- basescu,
- aducerea,
- primar,
- pierde,
- niciodata,
- negociat
Accident între două TIR-uri pe autostrada A1. Unul dintre şoferi a vrut să dea cu spatele
O femeie a fost ucisă, iar cinci persoane rănite în urma unui atac cu cuţit în zona centrală a Londrei
Cameron Douglas, fiul actorului Michael Douglas, eliberat din închisoare după o condamnare de şapte ani pentru trafic de droguri
Consilier judeţean agresat de şeful de cabinet al deputatului Alexandri Nicolae. Coincidenta sau incident provocat de PNL?
Mai rămân francezii la Petrolul?
- Taguri:
- faugporret,
- apare,
- accidentati,
- manager,
- poarta,
- randamentul,
- spatele,
- zvacul,
- tarziu,
- teren,
- scazut,
- francezii,
- fotbalului,
- parea,
- meciului
În al 12 lea ceas, se caută soluţii pentru Spitalul de Pediatrie Ploieşti
- Taguri:
- reprezentantii,
- situatiei,
- strainatate,
- local,
- ploiesteni,
- romania,
- spatele,
- urgenta,
- medicilor,
- prahova,
- ochii,
- consilierii,
- atributii,
- bazavan,
- consiliului
Petroliştii strâng rândurile. Fanchone:"Se va întoarce toată lumea, putem repara situaţia"
- Taguri:
- jucatori,
- petrolul,
- fanchone,
- locul,
- problemele,
- spatele,
- situatia,
- castiga,
- financiare
Cauza pentru care Albin a jucat doar o repriză contra Ceahlăului
- Taguri:
- angel,
- albin,
- explicatia,
- fanii,
- marcat,
- petrolului,
- repriza,
- uruguayanul,
- varfurilor,
- incarcari,
- golul,
- multescu,
- plonjon,
- spatele,
- titular
Foto: Au fost montate primele elemente de susţinere ale parcării de la Sindicate
- Taguri:
- parcarea,
- primaria ploiesti,
- parcare sindicate,
- construire,
- dispune,
- potrivit,
- putea,
- spatele,
- tehnic,
- tablierului,
- sindicatelor,
- proiectului,
- piese,
- observat,
- investitii,
- montati,
- perioada
Ziua "Z" pentru debutul migraţiei politice?
Dincolo de zâmbete. Secretul din spatele găleţilor cu apă rece turnate pe cap
Traficul rutier va fi restricţionat pe străzile Ştefan Greceanu şi Nicolae Bălcescu
- Taguri:
- restrictionare trafic,
- trafic rutier ploiesti,
- santier tramvai ploiesti,
- primaria ploiesti,
- blocarea,
- intre,
- romana,
- circulatiei,
- lucrarile,
- tronson,
- inlocuire,
- prahova,
- strada,
- perioada,
- stefan,
- pentru,
- spatele,
- noiembrie
Remiza ca destin implacabil
Tranşaţi calificarea din primul meci!
- Taguri:
- centrali,
- defensiv,
- accidentati,
- atitudinea,
- componenta,
- mijlocas,
- ofensivi,
- spatele,
- trofeu,
- soarta,
- mijlocasi,
- hazardat,
- diseara,
- calificarea,
- albin
Incendiu de proporţii la un depozit de piese auto şi uleiuri
Poliţist lovit cu jeep-ul de o şoferiţă din Neamţ
- Taguri:
- amenintata,
- documentele,
- informatii,
- masina,
- permisul,
- strada,
- plans,
- medicii,
- inscenare,
- investigatii,
- femeia,
- politist,
- soferita,
- spatele,
- politisti
Percheziţii la saloanele erotice din Capitală
- Taguri:
- politie,
- masaj erotic,
- salon masaj,
- asociatiilor,
- criminale,
- intrucat,
- prostitutie,
- investigatii,
- oamenii,
- politistii,
- saloane,
- suspiciuni,
- suspectate,
- stabilimente,
- vederea,
- spatele,
- prostitutia,
- sexuale,
- usilor
.jpg?width=60&height=60&cropratio=1:1&image=/images/stories/fructe(1).jpg)
Fructele cu cele mai puține calorii. Drept urmare, consumul lor poate reduce

Să începem direct: dacă ai deschis articolul ăsta, probabil vrei să afli cum
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!



„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024

EURO = 4.9705 RON


USD = 4.6276 RON


GBP = 5.8148 RON

Top articole
-
Paştele, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. Ce semnificaţie are Învierea Domnului
Publicat la data de 20 aprilie 2025
-
Joia Mare - tradiţii şi obiceiuri
Publicat la data de 17 aprilie 2025
-
Ce semnificaţii are Vinerea Mare, ziua răstignirii Mântuitorului
Publicat la data de 18 aprilie 2025
-
Ce nu se ştie despe puterile lumânărilor din Joia Mare
Publicat la data de 17 aprilie 2025
-
Începe Săptămâna Mare, cu slujbe şi obiceiuri în fiecare zi
Publicat la data de 14 aprilie 2025
-
Ce nu ai voie să faci în Marţea Albă, în a treia zi de Paşte!
Publicat la data de 22 aprilie 2025
-
Creştinii celebrează Floriile, care deschid perioada sărbătorilor de Paşte. Peste 1,3 milioane de români îşi serbează onomastica
Publicat la data de 13 aprilie 2025
-
De ce nu este bine să mănânci urzici şi oţet în Săptămâna Mare. Semnificaţia nebănuită pe care o au aceste alimente
Publicat la data de 14 aprilie 2025
-
Superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce este interzis să faci azi, nu ai voie sub nicio formă
Publicat la data de 23 aprilie 2025
-
Marţea albă, a treia zi de Paşte. Ce trebuie să faci cu ouăle sparte rămase
Publicat la data de 22 aprilie 2025