Un protest faţă de poluare organizat în faţa unei foste rafinării din Ploieşti şi la care şi-a anunţat participarea Miron Cozma, în calitate de reprezentant al unei asociaţii, s-a transformat într-un scandal între fostul lider al minerilor şi reprezentanţii comunităţii locale, formată în majoritate din romi, care l-au acuzat pe Cozma că are ”un interes” şi nu s-a informat înainte despre realitatea din zonă, scrie News.ro
Fostul lider al minerilor Miron Cozma a fost prezent, marţi după-amiază, la Ploieşti, pentru a participa la o acţiune împotriva poluării organizată în faţa fostei rafinării ”Astra”, nefuncţională de peste zece ani şi aflată în conservare.
Potrivit datelor furnizate de unul dintre participanţii la pichetare, acţiunea avea drept scop să atragă atenţia autorităţilor asupra faptului că o firmă care-şi desfăşoară activitatea pe platforma industrială a fostei rafinării ar deversa hidrocarburi şi deşeuri redioactive în sol.
Prezent la poarta rafinăriei la ora anunţată pentru protest, fostul lider al minerilor din Valea Jiului a început să dea declaraţii în care acuza faptul că firme care au închiriat spaţiu în fosta rafinărie poluează, Cozma afirmând că în incinta platformei industriale de la Astra se spală vagoane de uraniu. El a invocat cazul unui copil care locuieşte în zonă şi ai cărui părinţi susţin că este bolnav din cauza poluării.
În timp ce făcea declaraţii în faţa jurnaliştilor, Cozma a fost apostrofat de către reprezentanţi ai comunităţii rome din cartierul ”Mimiu”, care l-au acuzat că are ”un interes” şi de aceea se află acolo, un bărbat reproşându-i fostului lider al minerilor că nu s-a interesat care este realitatea din acel cartier.
Un localnic care s-a prezentat drept reprezentant al comunităţii locale i-a spus lui Cosma: ”Nu veneai dumneata degeaba aici! (…) Aruncaţi cu bombe, cu de-astea, cu uaniu. Ce-i vrăjeala asta, dom-le, pe capul dumitale?” i-a spus bărbarul lui Cozma.
În replică, acesta i-a spus bărbatului că il va da în judecată pentru acuzaţiile pe care i le aduce şi i-a arătat o legitimaţie care îi atestă calitatea de reprezentanmt al unei asociaţii ce militează pentru viaţă, sănătate şi mediu. În cele din urmă, protestul s-a încheiat în mai puţin de sfert de oră, Miron Cozma fiind singurul participant la pichetare.