Ministrul Mediului anunţă reguli noi privind extragerea (împuşcarea) urşilor, procedura fiind efectuată doar de către personalul tehnic al asociaţiei de vânătoare.

 

Ministrul Mediului a precizat la Digi24 că regulile se aplică începând de astăzi. Totodată, ministrul a spus că, procedural, pentru o ursoaică se poate emite doar o autorizaţie de relocare (de mutare a exemplarului cu familia sa), nu una de extragere, aşa cum a fost cazul documentului în baza căruia a fost împuşcat până la urmă ursul (mascul) Arthur.

 

“Derogarea a fost dată pentru un urs, un exemplar de urs brun. Aşa s-a dat de când există această noţiune, aşa se dau, pentru un exemplar conform documentaţiei“, a spus el. Potrivit lui Tanczos Barna, noi concluzii din ancheta dispusă de autorităţi vor fi emise mâine.

 

Principalele declaraţii:

 

  • Doar relocare se poate da pentru ursoaice, familia se mută. Responsabilitatea, monitorizarea, extragerea, responsabilitatea e a asociaţiei care gestionează zona de vânătoare, garda de mediu. Extragerea înseamnă prin împuşcare.
  • Derogarea o primeşte asociaţia care solicită. În ultimii 4 ani cel puţin aceste derogări au fost mereu subiect de discuţie în minister.
  • Cu trei zile după emitere se cere autorizaţia de la autoritatea judeţeană de mediu şi să spui că ceri autorizaţia şi în 60 de zile execuţi extragerea acelui animal. Noi, azi dimineaţă, am decis ca aceste autorizaţii, derogări, să fie valabile 15 zile şi interzicem prin ordinul prin care se aprobă extragerea ca altcineva în afară de membrii asociaţiei să facă extragerea.
  • E cert că responsabil este prinţul. Nu poate să vâneze singur, participă alături de personalul tehnic care gestionează fondul. Aşa e procedura, se respectă legislaţia privind armele şi muniţiile.
  • Asociaţia de vânătoare e obligată să facă monitorizare, identificarea exemplarului pentru care s-a depus dosarul. De exemplu, vine asociaţia şi spune că e un urs care intră în localitate, sunt peste 300 de dosare din 2019, majoritatea se resping.
  • Regulile sunt schimbate de astăzi. Nu mai poate să vâneze altcineva, toate extragerile se vor face de asociaţia de care a solicitat, de personalul tehnic al asociaţiei. E o problemă uriaşă pentru asociaţiile de vânătoare. De ani de zile ele s-au bazat pe nişte efective, populaţie de cerbi, mistreţi, urşi, iar activitatea e şi una economică. Au pierdut mult economic. Cocoşul de munte nu se mai poate vâna, ursul nu se mai poate vâna, ei au o problemă economic. Nu putem rezolva problema însă prin cotele de intervenţie. Trebuie găsită altă soluţie!
  • Acolo unde avem intervenţie pentru a salva sau preveni o catastrofă, atunci nu contează partea financiară.
  • Aştept să finalizăm mâine raportul privind faptul dacă a fost împuşcat ursul care trebuie. Nu sunt vânător, specialist. De câte ori ies din sat, văd urme de urs, este adevărul, în jurul satelor din regiunea respectivă.
  • Astăzi, după această discuţie primesc foarte multe mesaje. Azi un exemplar superb se plimba la 500 de metri de hotelul de Covasna. Un mascul mare, uriaş. Gardul electric este o soluţie parţială.

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro