Germania începe să depăşească şi Grecia în domeniul turismului, ultimul capitol cu care elenii se mândreau. Tot mai mulţi turişti sunt atraşi de statul central-european. În 2013, numărul oaspeţilor primiţi în unităţile de cazare a fost de aproape 411 milioane, arată publicaţia Capital. Peste 70 de milioane de rezervări au fost făcute din străinătate. Pe vânt, ploaie sau arşită, platforma din jurul Domului din Köln e mereu plină. Din loc în loc, printre curioşi, răsar nelipsitele „statui vii“ - persoane costumate, vopsite din cap până-n picioare, dornice să câştige un bănuţ în plus de la turiştii care vor să se fotografieze cu ele.

Catedrala din oraşul de pe malurile Rinului ocupă locul al treilea în clasamentul atracţiilor pentru turiştii străini după castelul Neuschwanstein şi parcul de distracţii Europa. În ultimul deceniu, turismul în Germania a început să înflorească, iar tendinţa se menţine ascendentă.

Deşi are o climă cam aspră, Germania e ţara în care aleg să petreacă vacanţe sau mini-concedii din ce în ce mai mulţi europeni. Anul trecut, numai din Marea Britanie cu sosit cu 350.000 mai mulţi turişti faţă de 2012. Dar şi numărul ruşilor, al elveţienilor şi polonezilor care au vizitat statul federal a crescut considerabil.

Potricit Eurostat, la nivel comunitar, Germania se clasează pe locul al şaselea la numărul de turişti.

Germania nu poate concura, însă, cu ţări ca Spania care, cu aproximativ 250 de milioane de oaspeţi străini pe an, deţine supremaţia în clasament. Şi nici sectorul turismului nu se poate spune că are un aport economic semnificativ comparativ cu alte state europene. Cu o cotă de doar 1,1% din PIB (2011), Republica Federală se află mult în spatele Croaţiei şi Maltei (fiecare cu 14%) sau al Spaniei (4%).

Ingrid Hartges, directoarea Asociaţiei Germane a Hotelierilor (Dehoga), este de părere că întregul sector creşte graţie, mai ales, turismului urban. Cel mai căutat oraş este Berlinul. De ani de zile, popularitatea capitalei germane sporeşte contant. În 2013, numărul cazărilor a crescut cu peste 8%. Cu 25 de milioane de oaspeţi anual, Berlinul a intrat în topul celor mai vizitate metrople europene. Pe primele locuri se află Londra (48 de milioane) şi Parisul (36 de milioane).

Dar ratele de creştere nu au legătură numai cu afluenţa de turişti. Mulţi străini sosesc în Germania din motive pur profesionale. În clasamentul mondial al organizatorilor de congrese şi reuniuni, Germania ocupă locul al doilea după SUA. Avantaje şi dezavantaje pentru Republica Federală: deşi numărul oaspeţilor e mai mare, aceştia înnoptează mai puţin - în medie doar 2,7 zile de cazare. Acum un deceniu media era de 3,5 zile.

În ultimii ani, moda vacanţelor scurte şi-a pus amprenta asupra încasărilor în branşă. Deşi destul de modestă, cifra de afaceri a crescut. Un alt motiv ar fi presiunea preţurilor: Germania e o destinaţie de vacanţă relativ ieftină. Mai ales capitala se remarcă prin oferte pentru toate buzunarele. O noapte de cazare în Berlin costă, în medie, 90 de euro. O cameră dublă într-un hotel din Londra costă cca.170 de euro, iar la Paris peste 250 de euro. „O concurenţă sănătoasă şi important“, conchide Ingrid Hartges.