Spitalul Universitar de Urgenţă Elias anunţă că Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a părăsit luni unitatea medicală, urmând a continua tratamentul în străinătate.

 

″În cursul dimineţii de astăzi (23 septembrie 2019), la cererea expresă a familiei şi contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias în vederea continuării tratamentului într-o ţară din UE. Instituţiile abilitate au fost informate în acest sens”, precizează un comunicat de presă transmis de spital.

 

După accidentul de pe Şoseaua Chitilei, Mario Iorgulescu era internat în stare gravă la Spitalul Elias. Potrivit unor surse judiciare, procurorii au încercat să îl audieze, după ce a fost pus sub urmărire penală, dar nu au putut, deoarece tânărul era intubat.

 

Anchetatorii nu au luat nicio măsură preventivă în cazul lui Mario Iorgulescu, pentru că nu i s-a putut aduce la cunoştinţă procedura demarată împotriva sa. Ca urmare, el a putut fi transferat la o clinică din afara ţării, neavând nicio interdicţie de a părăsi ţara.

 

În urmă cu două săptămâni, în timp ce se deplasa pe şos. Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, Mario Iorgulescu a intrat cu maşina pe contrasens şi s-a ciocnit cu un autovehicul condus din sens opus de un tânăr în vârstă de 24 ani. Ca urmare a impactului, tânărul de 24 de ani a murit.

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro