Mai mulţi experţi italieni, printre care şi Walter Riccardi, consilierul ministrului sănătăţii pentru combaterea pandemiei, au cerut noului guvern condus de Mario Draghi să instituie cel puţin o lună de lockdown total pentru a opri avansul răspândirii variantei britanice a coronavirusului SARS-CoV-2.
''Trebuie să dureze atât timp cât este necesar pentru ca incidenţa să scadă. Pot fi două, trei, patru săptămâni, depinde de cât de repede se atinge obiectivul'', a explicat Riccardi în faţa presei italiene, potrivit agenţiei EFE.
În opinia sa, o asemenea decizie trebuie însoţită de o intensificare a anchetelor epidemiologice şi a vaccinării, scrie Agerpres.
Un alt virusolog, implicat în gestionarea primul val al epidemiei de COVID-19 în regiunea Veneto, Andrea Crisanti, a amintit că la ora actuală în Italia circa ''20% dintre cei infectaţi au varianta britanică şi acest procent creşte''. ''Era necesar să fi închis în decembrie, am fi prevenit toată aceasta, iar acum suntem din nou în necaz'', a deplâns acesta într-un interviu publicat luni de cotidianul La Stampa.
În opinia sa, este necesar ''un blocaj dur şi imediat pentru a evita ca varianta britanică să devină dominantă şi să aibă efecte devastatoare ca în Anglia, Portugalia şi Israel''.
În plus faţă de un lockdown, adaugă Andrea Crisanti, ''trebuie demarat un program naţional de urmărire a variantelor'' coronavirusului, iar acolo ''unde se găsesc variantele braziliană şi sud-africană, este nevoie de închideri totale, şi nu de zone roşii, care sunt mai degrabă blânde''.
Şi preşedintele fundaţiei ştiinţifice Gimbe, Nino Cartabellotta, a cerut ''un blocaj total timp de două săptămâni, care ar coborî curba (infectărilor) pentru a putea relua urmărirea cazurilor, în caz contrar va fi nevoie să continuăm tot anul 2021 cu închideri temporare şi redeschideri''.
În schimb, directorul sanitar al spitalului de boli infecţioase 'Spallanzani' din Roma, Francesco Vaia, a estimat că nu ar fi nevoie de lockdown-uri severe, ci de ''izolări în zonele unde se consideră necesar''.
Sursa: www.profit.ro