Elveţia, care a condamnat luni recunoaşterea teritoriilor separatiste de către Vladimir Putin, amână o decizie cu privire la eventualele sancţiuni împotriva Rusiei. Ţara Cantoanelor declară că intenţionează mai întâi să „analizeze situaţia”.
„Consiliul Federal doreşte să împiedice Elveţia să fie folosită ca platformă de eludare a sancţiunilor impuse de UE şi, prin urmare, intenţionează să analizeze îndeaproape sancţiunile UE”, subliniază un comunicat de presă al guvernului federal dat publicităţii miercuri.
Decizia pe care o va lua Consiliul Federal este importantă având în vedere rolul pe care centrul financiar elveţian îl joacă în Europa.
După anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, Consiliul Federal a decis să nu susţină sancţiunile adoptate de UE împotriva Rusiei, „ci să ia toate măsurile necesare pentru a preveni ca Elveţia să fie folosită pentru eludarea sancţiunilor internaţionale”, se arată în comunicat.
Sursa: www.editiadedimineata.ro