Situată la marginea comunei Bărcăneşti din judeţul Prahova, pe şoseaua de centură, între Ploieşti şi Buzău, Mănăstirea Ghighiu impresionează prin grădinile care o înconjoară, grădini îngrijite de calugăriţele de aici
Mănăstirea, cu hramul "Izvorul Tămăduirii", fostă mănăstire de călugari pâna în 1952, a fost întemeiată în anul 1817 de ieromonahul Arsenie de la Cernica. Biserica si clădirile care o înconjurau au fost construite pe pamântul donat de Uta Rafoveanca, o femeie pioasă din acea vreme. Lăcaşul se înalţă pe locul unei vechi biserici de lemn, deoarece aici funcţionase, încă de la sfârşitul secolului al XVI-lea, un vechi centru monahal, ridicat de logofătul Coresişsi soţia sa.
Cele mai vechi mărturii despre Mănăstirea Ghighiu datează de la sfârşitul secolului al XVI-lea, când este menţionat pe aceste locuri schitul logofătului Coresi şi al jupâniţei Slăviţa. Urmele sihăstriei se vor şterge însă aproape în întregime. Abia în 1817 Măriuţa Râfoveanca împreună cu mama sa Ana donează un teren şi o parte din averea lor pentru înălţarea unui schit, la cererea monahului Agapie. Vor fi ridicate, mai întâi, o bisericuţă de lemn şi câteva chilii.
Biserica mare a mănăstirii a început a se zidi în anul 1858, prin purtarea de grijă a stareţului Eftimie, fiind sfinţită pe 31 martie 1866. Pictura aparţine lui Gheorghe Tattarescu (1864). Mănăstirea a fost incendiată în mai multe rânduri; în 1922 arde valoroasa bibliotecă a mănăstirii.
În timpul Primului Război Mondial, armata germană distruge o parte din chilii, alungă călugării şi transformă Mănăstirea Ghighiu în fabrică de conserve. Lăcaşul a avut mult de suferit în urma cutremurului din 1940 şi a bombardamentelor din 1944. În 1954-1956 a fost restaurat, atunci construindu-se chilii, în stil brâncovenesc, si ateliere de lucru. De asemenea stricaciunile suferite în urma cutremurului din 1977 au fost remediate prin consolidarile facute la sfârsitul secolului trecut, când întreg ansamblul monahal, a fost restaurat în mănăstire de maici (1952).
La Ghighiu se află o vestită icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, datată din secolul al XVI-lea, dăruită în anul 1958 de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, Siria. Această icoană atrage un numar mare de vizitatori, care vin aici să se roage. Bisericuţa cimitirului, cu hramurile Sf. Lazăr, Sf. Spiridon şi Sf. Haralambie, este datată din anul 1832, fiind ctitorită de Panait şi Ecaterina Mărunţeanu.
Biserica actuală a fost reconstruită în întregime între anii 1854-1858. Este un monument tipic brâncovenesc, cu pridvor deschis. Interiorul a fost pictat de Gheorghe Tattarescu, mai putin imaginile din turlă. Manastirea detine un important muzeu de artă veche bisericească şi colecţii de carte, cele mai multe dintre aceste obiecte fiind aduse aici din secolul al XVI-lea.
Mănăstirea Ghighiu devine astfel nu doar un loc de popas pentru amatorii de artă şi de frumuseţe, ci şi un loc de unde pleci cu înca un strop de smerenie şi încredere în Cele Sfinte.
Sursa: revistamagazin.ro
