Un tată a depus o plângere în justiţie în vestul Franţei, pentru "punerea în pericol a vieţii unei persoane" împotriva YouTube şi WhatsApp şi statul francez, după moartea fiului său în vârstă de 14 ani la mijlocul lunii octombrie.

 

Procurorul oraşului din Rennes, Nicolas Jacquet, a confirmat plângerea depusă luni de părintele adolescentului. Kendal a fost găsit mort în camera lui, spânzurat cu centura sa de kimono. Potrivit familiei sale, băiatul nu s-ar fi sinucis dacă nu ar fi luat parte la jocul 'Momo Challenge'. Accesibil prin mesageria WhatsApp, acest joc macabru îi ameninţă pe participanţi şi îi incită să comită acte periculoase care pot merge până la moarte.

 

"Acuz YouTube, Whatsapp şi site-ul rencontre-ados.com pentru că nu îi protejează pe tineri", a declarat René Gattino. "Consider că statul nu a luat suficient în calcul pericolele la care sunt expuşi tinerii prin aceste jocuri".

 

Prin acest demers, familia băiatului vrea în primul rând să alerteze opinia publică şi să evite producerea altor drame de acest fel. O anchetă a fost deschisă în octombrie după moartea adolescentului care lua parte la Momo Challenge.

 

Ministrul de interne, Gerard Collomb, a fost chestionat recent de secretarul pentru educaţie, Gabriel Attal, în legătură cu riscurile pe care le presupune jocul 'Momo Challenge'. Potrivit lui, "cei tineri sunt supuşi unei presiuni psihologice, fiind obligaţi să realizeze o serie de provocări multe dintre ele periculoase".

 

"În caz de nerealizare a acestora, victimele sunt ameninţate că datele lor personale şi fotografii, în prealabil piratate, vor deveni publice, sau sunt chiar ameninţate cu moartea", susţine Attal care se întreba ce dispoziţii sunt prevăzute în Franţa pentru a proteja tinerii de acestei de practici.

 

 

 

 

Sursa: www.realitatea.net