Deşi unele oraşe pustii sunt considerate ruine, aici luminile sunt aprinse în clădiri, deşi nimeni nu locuieşte.
De peste 30 de ani acest oraş este nelocuit, însă însă iluminatul este mereu deschis, banii sunt la vedere, iar pomii sunt mereu aranjaţi, iar peluzele sunt tunse. În oraş există centre comerciale, restaurante, bănci, baruri şi teatre.
Kitsault se află la graniţa Canadei cu Alaska şi a devenit oraş în anul 1979 când, în zonă, s-au stabilit lucrătorii din mine. Datorită extracţiilor de molibden, în zonă s-au mutat 1.200 de rezidenţi. Zona era cunoscută pentru mineritul metalelor preţioase şi semipreţioase precum argintul, zincul şi cuprul. La sfârşitul anului 1970, exploatările s-au oprit, iar profiturile au scăzut.
Planul de construcţie al oraşului a atras în zonă meşteri, ingineri şi investitori. Au fost construite peste 100 de case, duplexuri şi 7 blocuri cu aproximativ 200 de apartamente. De asemenea, în oraş a fost construit un spital modern, un centru comercial, restaurante, bănci, piscine, librării şi teatre.
La 18 luni după ce primele familii s-au mutat în locuinţe, piaţa de molibden a căzut, mina s-a închis şi oamenii au început să plece din oraş.
În 2005, antreprenorul Krishnan Suthanthiran a cumpărat oraşul pentru 7 milioane de dolari şi a început să investească bani în întreţinerea lui.