Alina Binder (30 de ani) şi Principele Nicolae (33 de ani) se căsătoresc duminică, 30 Septembrie, într-un cadru de poveste, la Sinaia. Cererea în căsătorie a avut loc în vara anului trecut, în timpul vacanţei la Cornwall. Cine este viitoarea soţie a Principelui Nicolae?
Pregătirile pentru nunta anului sunt pe ultima sută de metri. Duminică, 30 Septembrie, Principele Nicolae şi Alina Binder îşi unesc destinele, alegând Sinaia pentru cel mai fericit eveniment al vieţilor lor. ”Alina este o persoană foarte specială pentru mine şi îmi doresc ca împreună să păşim într-un nou şi asumat capitol al vieţii noastre… De asemenea, suntem încrezători că valorile morale pe care le-am moştenit de la familiile noastre vor constitui piatra de temelie a unui viitor fericit împreună”, a declarat Nicholas Medforth-Mills, despre Alina, în momentul în care a anunţat public cererea în căsătorie.
”Am cerut acordul părinţilor domnişoarei Binder, aceştia dându-ne încuvinţarea şi bucurându-se alături de noi. De asemenea, am împărtăşit fericita veste bunicului meu, Majestatea Sa Regele Mihai şi familiei. Suntem încântaţi că am primit binecuvântările şi mesajele Lor de felicitare”, a mai spus Nicholas Roumanie Medforth-Mills.
Alina Binder nu este străină de lumina reflectoarelor. În urmă cu câţiva ani, a fost iubita fiului fostului lider PNL, Vasile Blaga, de care s-a despărţit în 2016. Absolventă a unei universităţi din Germania şi a ASE, Alina Maria Binder lucrează ca PR la o companie din domeniul aviaticii. În copilărie, a urmat cursurile Şcolii de Muzică şi Arte Plastice din Bucureşti şi, ulterior, terminat Colegiul Naţional I.L. Caragiale.
Potrivit Principelui Nicolae, căsătoria cu Alina Binder a fost aprobată de regele Mihai. După anunţul căsătoriei, Casa Regală a transmis printr-un comunicat că Regele Mihai i-a urat fericire lui Nicolae, însă decizia de a-i retrage titlul şi a-l scoate din linia de succesiune rămâne neschimbată.