O tânără din România, care lucrează ca hostess în Spania, este judecată pentru înşelăciune în formă continuată, după ce a „stors” de la un client al agenţiei la care era angajată aproape 1 milion de euro, până l-a adus pe acesta în pragul falimentului.
Potrivit anchetatorilor spanioli, citaţi de Alerta, femeia s-a implicat într-o relaţie amoroasă cu un client al clubului de hostess la care a lucrat timp de doi ani, a profitat de acest lucru şi i-a cerut bărbatului de mai multe ori sume mari de bani.
Procesul în care este judecată românca va începe în Cantabria, procurorii solicitând o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru frauda de aproape 1 milion de euro.
Potrivit procurorilor, femeia a profitat de relaţia personală pe care a stabilit-o cu spaniolul bogat şi a început să-i ceară sume de bani sub diferite pretexte care s-au dovedit a fi false. Astfel, românca i-a spus acestuia că urmează să fie operată ba pentru că are probleme de sănătate, ba pentru că a suferit un accident de circulaţie şi, la un moment dat, chiar i-a spus amantului că are o tumoare pe creier şi are nevoie de intervenţii chirurgicale şi de tratamente de chimioterapie şi radioterapie.
Într-un final, bărbatul şi-a dat seama că este mai sărac cu un milion de euro şi că a fost păcălit.
Când i-a cerut explicaţii, femeia i-a spus că, de fapt, „a fost înşelată de avocatul ei în România, de directorul băncii şi că, din cauza corupţiei din ţara ei, trebuia să trimită mai mulţi bani pentru a-şi debloca conturile”.
În decurs de 2 ani, femeia i-a cerut bărbatului de mai multe ori diferite sume cuprinse între 2.000 şi 49.500 de euro. În total, a primit 922.000 de euro, bani care au fost viraţi în diverse conturi bancare din România sau Spania.
Pentru plata acestor sume, bărbatul a apelat la economiile sale, la un cont comun pe care îl avea împreună cu fratele lui, a împrumutat bani de la bănci sau persoane private şi chiar a vândut proprietăţi.
„Inculpata, care nu a primit niciunul dintre tratamentele sau operaţiile menţionate, odată ce a avut convingerea că nu va mai obţine alte beneficii materiale, s-a despărţit de inculpat şi a dispărut de la reşedinţa obişnuită”, spun procurorii.
Pe lângă cei 7 ani de închisoare, procurorii cer ca femeia să-i înapoieze bărbatului toţi banii primiţi.
O româncă şi-a păcălit amantul spaniol cu aproape 1 milion de euro
27 ianuarie 2021
(181 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Avertisment: greşelile imense care îţi pot goli contul. Acestea sunt cele mai întâlnite tehnici ale infractorilor
(13 aprilie 2021)
73 vizualizări
Dr. Mihai Craiu: Vom ajunge la 2.000 de decese până de Paşte. Evoluţia epidemiei de coronavirus din România, asemănătoare cu cea din SUA
(2 aprilie 2020)
3245 vizualizări
În pandemie, medicii trebuie să aibă o singură abordare: Nu intră fără echipament adecvat în luptă!
(1 aprilie 2020)
105 vizualizări
Trasee turistice noi în Munţii Măcinului
(9 aprilie 2014)
578 vizualizări
Lacul Bolboci – peisaj de vis în Bucegi
(11 februarie 2020)
2515 vizualizări
Adevărul din spatele ''Nopţii cuţitelor lungi'', operaţiunea prin care Hilter şi-a eliminat toţi adversarii
(30 iunie 2019)
378 vizualizări
Vaccinarea din România e o anomalie etică. După ce criterii şi cum se fac programările în statele occidentale
(25 februarie 2021)
94 vizualizări
Vulcanii Etna şi Stromboli au erupt astăzi, cu expulzarea unor nori mari de cenuşă şi pietre. Etna a erupt primul, cu o explozie urmată de scurgeri de lavă pe versantul de sud-est.
(20 mai 2021)
137 vizualizări
Monsanto - orăşelul portughez „strivit” de stânci
(8 octombrie 2013)
271 vizualizări
Punct de informare turistică pentru România şi Republica Moldova, deschis la Bruxelles
(1 octombrie 2013)
277 vizualizări
Cum a oprit o ursoaică traficul în Băile Tuşnad. Soferii aşteaptă răbdători ca mama să-şi treacă puiul peste stradă VIDEO
(10 mai 2018)
438 vizualizări
Casa de la Viscri a prinţului Charles, deschisă turiştilor
(1 iulie 2013)
513 vizualizări
Primarul din Atlantic City a furat 87.000 de dolari din programul de baschet pentru tineret, şi-a recunoscut vina şi a demisionat
(4 octombrie 2019)
72 vizualizări
Astăzi este ’Blue Monday’, cea mai tristă zi din an - Care este cea mai fericită zi
(20 ianuarie 2020)
188 vizualizări
Angela Merkel a anunţat că renunţă la măsura de carantină pe perioada sărbătorilor pascale şi şi-a prezentat scuzele pentru confuzia şi incertitudinea creată: ”Această greşeală este numai a mea. Cer iertare cetăţenilor”.
(25 martie 2021)
138 vizualizări
Departamentul SUA pentru Agricultură: Sectorul de hoteluri-restaurante din România va fi lider regional în următorii cinci ani
(8 mai 2017)
80 vizualizări
Unde au greşit italienii? Cauzele epidemiei de coronavirus din Italia
(11 martie 2020)
288 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























