Aflat la o distanţă egală de ruinele celui mai vechi oraş atestat documentar pe teritoriul României şi de una dintre cele mai frumoase plaje sălbatice la Marea Neagră, satul Vadu din judeţul Constanţa găzduieşte de zeci de ani turişti atraşi de liniştea unei plaje virgine.
Nicio amenajare turistică, vânzător ambulant sau vas de agrement nu perturbă peisajul sălbatic al unei plaje înguste şi lungi de peste 15 km care însoţeşte până la un punct una dintre zonele strict protejate ale Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Grindul Chituc. Cu o suprafaţă de 2.300 de hectare unde se succed cordoane, dune şi lacuri, zona adăposteşte sute de specii de păsări sălbatice, fiind un loc de cuibărit pentru pasările migratoare.
O destinaţie de nişă
Plaja, care face la rândul ei parte din rezervaţie, nefiind însă strict protejată, se află la 15 km depărtare de sat şi este accesibilă cu bicicleta sau cu maşina, pe un drum nisipos mărginit pe alocuri de stufăriş. Vadu, un vechi sat pescăresc unde îşi duc traiul în jur de 350 de familii, nu oferă, spun localnicii, nicio posibilitate de distracţie pentru turişti. Nici nu au venit pentru asta, spun cei mai mulţi. Zona se adresează în primul rând iubitorilor de natură şi celor care îşi doresc să evadeze din zonele aglomerate să aibă parte de câteva zile de relaxare şi linişte. Unii vin şi pentru birdwatching, dată fiind apropierea de Grindul Chituc, alţii pentru plaja curată şi liberă. Există un singur restaurant lângă plajă, cunoscut de cei mai mulţi drept Cherhanaua Vadu, acesta delimitând şi satul de Rezervaţie şi marcând zona până unde se poate ajunge cu maşina.
Cu toate că în sat sau în zona de plajă nu se practică un turism organizat şi că este o destinaţie de nişă, la Vadu vin turişti de zeci de ani. Mai ales în weekend-urile de vară ajung aici sute de turişti, potrivit localnicilor. Mare parte dintre ei au camerele gata pregătite pentru a-i caza.
Tarifele pentru o noapte de cazare sun cuprinse între 50 şi puţin peste 100 de lei, în funcţie de perioadă şi de tipul camerei. Nu există un loc de campare special-amenajat însă, neoficial, se campează pe plajă.
O istorie peste 2.000 de ani
La Vadu se ajunge pe drumul care leagă Constanţa de Mamaia şi Năvodari şi care face apoi uşor dreapta către Corbu, comună din care face parte şi Vadu. La ieşirea din Corbu, drumul principal se intersectează cu unul comunal care în dreapta duce la Vadu. Sunt în jur de 45 de km de la Constanţa la Vadu, dar numai 15 până la fosta cetate grecească Histria. Cel mai vechi oraş atestat de pe actualul teritoriu al României a fost întemeiat de colonişti greci din Milet în jurul anului 657 Î.Hr. ca port la Marea Neagră şi avut o dezvoltare neîntreruptă timp de aproape 1300 de ani, începând cu perioada greacă şi terminând în perioada bizantină. Ruinele cetăţii (accesibile turiştilor) se află acum pe teritoriul administrativ al comunei Istria, la doar o aruncătură de băţ de Vadu, pe malul lacului Sinoe.
Taxă de intrare pe plajă
Cu toate acestea, cea mai atractivă rămâne pentru turişti Plaja Vadu, unul dintre puţinele locuri de pe litoralul românesc al Mării Negre unde te poţi bucura de intimitate, linişte şi unde poţi savura peisajul. Deşi numărul de turişti de la Vadu a crescut în ultimii ani, mulţi nu ştiu că pentru a intra, legal, pe plajă trebuie ai un permis special şi să plăşti o taxă la Administraţia Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării, la Tulcea. Taxa este de 5 lei pe zi, 15 pe săptămână şi 30 pe an şi se poate achita şi prin ordin de plată de la bancă, permisul fiind trimis apoi prin poştă.
În ciuda impresiei pe care afluxul de turişti îl lasă asupra localnicilor, Plaja Vadu rămâne încă o destinaţie necunoscută de mulţi dintre românii care, în căutarea unei plaje sălbatice, fără terase, vânzători ambulanţi sau aglomeraţie, pleacă în vacanţe în afara ţării