Franţa va extinde, începând de sâmbătă, interdicţia de circulaţie între orele 6 seara şi 6 dimineaţa la nivelul întregii ţări, a anunţat premierul Jean Castex.

 

Liderul guvernului de la Paris a motivat decizia prin faptul că a crescut numărul de infectări cu Covid-19 la nivelul întregii ţări. Rata actuală de infectare în Franţa este de 50 de cazuri la 100.000 de persoane.

 

Interdicţie va intra în vigoare de sâmbătă şi va dura cel puţin 15 zile, a precizat şeful guvernului de la Paris.

 

Prin urmare, toate localurile care primeau persoane trebuie s se închidă de sâmbătă la ora 6 seara, iar cei care circulă pe străzi după ora 18 trebuie să îşi justifice prezenţa în afara locuinţei.

 

Până acum, acest interval orar de interdicţie de circulaţie, între 18.00 şi 06.00, cel mai lung din Uniunea Europeană, era valabil doar în 20 din cele 95 de departamente ale Franţei.

 

Restricţiile de circulaţie pe timp de noapte au fost introduse pentru prima dată în Franţa pe 15 decembrie, de la orele 20.00 la 6 dimineaţa, restricţii urmate de carantină.

 

 

 

Sursa: www.europafm.ro