Pentru a fi feriţi de COVID-19 şi gripă, dar şi alte afecţiuni specifice sezonului rece trebuie să optaţi pentru vitamine care întăresc sistemul imunitar. Dr. Virgil Musta recomandă un cocktail de vitamine care fac minuni în lupta cu COVID-19 şi nu numai.
Medicul Virgil Musta recomandă un cocktail de trei vitamine, care ajută la întărirea întăreşte sistemul imunitar: vitamina C, D şi zinc.
Vitamina C este „prietena” sezonului rece prin definiţie, iar vitamina D începe să fie nelipsită din recomandările specialiştilor internaţionali. Un studiu recent a descoperit că în cazul adulţilor de peste 40 de ani, vitamina D poate reduce cu 50% riscul de a muri de COVID-19.
De asemenea, vitamina D face minuni şi pentru vârstnici, ajutându-i să prevină formele grave de COVID-19. Pe lângă suplimentele alimentare care ne pot furniza aceste vitamine, surse naturale de vitamina C se găsesc în măceşe, cătină, pătrunjel, citrice, kiwi.
Rolul major al vitaminei D este de a menţine nivelurile normale de calciu şi fosfor din sânge. Vitamina D ajută organismul să absoarbă calciul, care formează şi menţine oasele puternice, potrivit doctorulzilei.ro.
Care e cea mai bună sursă de vitamina D
De asemenea, poate avea un rol important şi în menţinerea funcţiei musculare şi în întărirea sistemului imunitar, susţin experţii de la Cleveland Clinic. Cea mai bună sursă de vitamina D e soarele. Apoi, peştele gras, gălbenuşul de ou, ciupercile, produsele lactate.
Zincul este un mineral esenţial necesar organismului pentru ca sistemul imunitar să funcţioneze în parametri normali, pentru vindecare şi recuperare. Cele mai bune surse de zinc sunt în stridii, carne, ovăz, ciuperci shiitake, spanac, sparanghel şi caju.
Alimente şi factori care cresc imunitatea
Alimentaţia
Un aport alimentar echilibrat este foarte important pentru bună funcţionare a sistemului de apărare al organismului, însă, niciun aliment, nicio vitamina sau alt tip substanţă, nu oferă garanţia unei protecţii totale, consideră dr. Mihaela Bilic, Psihonutritionist.
Mişcarea
Oamenii care nu fac mişcare în mod regulat îşi iau de două ori mai multe zile de concediu medical decât cei care practică sport. Cel puţin aşa susţin cercetătorii de la Fred Hutchinson Cancer Research Center, citaţi de Cleveland Clinic. Studiul s-a derulat pe o perioada de un an de zile şi a demonstrat că 30 de minute de exerciţii moderate pe zi reduc la jumătate riscul de răceli şi, în timp, cresc imunitatea.
Somnul
Calitatea slabă a somnului şi perioadele lungi în care organismul este privat de odihnă pun în pericol buna functionare a sistemului imunitar.
Top 10 alimente care cresc imunitatea:
- Ceaiul verde conţine o substranta (L-theanina) capabilă să crească de cinci ori capacitatea de apărare a organismului;
- Peştele gras (somon, ton, sardine) este bogat în acizi graşi esenţiali omega-3 cu rol antiinflamator, care stimulează procesele imunitare;
- Iaurtul probiotic şi produsele lactate acide cu fermenţi vii cresc intensitatea răspunsului imun la o serie de bacterii şi virusuri;
- Kiwi este fructul cel mai bogat în vitamina C, cu efect antioxidant şi de creştere a rezistenţei la boli;
- Ardeiul gras şi morcovii conţîn cantităţi mari de betacaroten, fitonutrient cu proprietăţi antioxidante care protejează celulele împotriva modificărilor nocive produse de radicalii liberi; în plus, provitamina A stimulează producţia de anticorpi;
- Oul este o sursă de proteine de cea mai înalta calitate, de vitamine antioxidante şi minerale, potrivit Sanatatea are gust – dr. Mihaela Bilic;
- Seminţele de floarea soarelui conţîn acizi graşi esenţiali omega-6, vitamina E şi proteine care întăresc sistemul imunitar;
- Căpşunile, zmeură şi fructele de pădure – pe lângă cantităţile mari de vitamina C, conţîn anthocianati, fitonutrienti cu putere antioxidantă crescută;
- Usturoiul şi ceapă conţîn compuşi sulfuraţi puternici care stimulează activitatea limfocitelor şi cresc rezistenţă la îmbolnăvire;
- Carnea roşie este o sursă bogată de proteine şi minerale de care sistemul imunitar are nevoie pentru a funcţiona eficient.
Sursa: www.viva.ro