Broccoli face parte din familia verzei şi a conopidei. Are capete compacte formate din sute de muguri de flori ataşate unei tulpini cărnoase verzi, originea numelui acestei vegetale aflându-se în latinescul 'brachium' care înseamna braţ sau creangă.
Una dintre cele mai nutritive legume, broccoli-ul conţine vitamina A si E, acid folic, calciu si fier. In plus are un continut ridicat de vitamina C chiar mai mare decât cel al portocalelor.
Este o legumă cu un conţinut crescut de calciu, aproape un echivalent al laptelui în alimentaţie. Conţine seleniu şi compuşi cu sulf, cu importante efecte antioxidante şi anticancerigene. Conţine de asemenea un compus fitochimic (sulforaphane) care distruge o bacterie – raspunzatoare de aparitia gastritei si a ulcerelor gastrice.
O altă proprietate interesantă a acestei legume constă în eliberarea, în momentul tăierii, mestecării sau digerării, a unui compus cu sulf – sinigrin cu rol in inhibarea inmultirii celulelor tumorale si in inducerea apoptozei acestora (moartea celulara programata). Prin continutul de antioxidanti din familia carotenoizilor broccoli intervine si in protectia ochiului, impiedicand formarea cataractei.
O cană de broccoli fiert conţine 74 mg de calciu plus 123 mg de vitamina C care îmbunătăţeşte semnificativ absorbţia calciului, totul cu doar 44 calorii. Prin comparaţie o portocală nu conţine calciu, are 69 mg de vitamina C si cu 50% mai multe calorii.
Alege capete deschise la culoare care au "florile" strânse în ciorchini. Le poţi depozita în frigider, pana la 3 zile, in pungi de plastic inchise ermetic.
Cum se prepară broccoli corect
Taie florile in bucăţi egale şi spală-le complet înainte de a le folosi.
Cel mai indicat mod în care îl poti consuma, fără a-şi pierde nici măcar una dintre proprietăţi este gătirea la aburi pentru 10 minute sau sotarea in unt. Condimenteaza-l cu lamaie sau usturoi, serveste-l ca şi garnitură sau in diferite reţete în care broccoli este ingredientul principal.
Adauga-l in preparate de legume gatite in tigaie. Pune-l la cuptor cu branza pana se rumeneste.