Preşedintele Consiliului Concurenţei a anunţat oficial că investighează scumpirile abrupte ale ouălor şi untului.
Acesta a subliniat că aprecierea monedei euro şi scumpirea carburantului pot explica doar parţial fenomenul şi este posibil ca unii comercianţi să dea dovadă de comportament ilegal.
Bogdan Chiriţoiu i-a răspuns şi ministrului Agriculturii care l-a numit “un păun între găini”. “Sunt doar un funcţionar cenuşiu”. Un funcţionar care a fost decorat miercuri la Cotroceni, pentru activitatea sa.
”Ouăle au o evoluţie extraordinară diferită, creşterea asta de 3% pentru produsele alimentare este explicată de evoluţiile macroeconomice. Una e 3%, asta e 50%. Nu exludem faptul că pot fi comportamente incorecte, ilegale”, a transmis Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, care i-a explicat astfel Ministrului Agriculturii că ancheta va fi una complexă.
Dincolo de zarvă, preţurile au crescut brusc întâi la producător şi apoi la raft. Dacă în vară costul de producţie pentru un ou era de sub 20 de bani, acum a urcat la 36 de bani, potrivit Ministerului Agriculturii. Aici sunt incluse ambalarea, etichetarea şi transportul. Fermierul adaugă apoi profitul lui şi TVA până la 45-50 de bani. La raft, însă, ouăle trec de 80 de bani.
Producătorii spun că cel mai probabil ei vor scădea preţurile în următoarele luni, atunci când şi în restul Europei va creşte producţia. Rămâne de văzut însă dacă asta se va vedea şi la raft.