Dacă visezi la o călătorie în Japonia, sau pur şi simplu vizitezi un restaurant cu specific asiatic, trebuie să ştii că există câteva reguli de care ar trebui să ţii cont. Află ce apreciază japonezii atunci când vine vorba de maniere culinare.
Statul la masă
Mulţi japonezi tradiţionalişti preferă să mănânce la mese foarte joase, aproape lipite de podea. În acest caz, scaunele sunt înlocuite de perne, iar cel mai indicat este să stai în genunchi – în acest fel îţi vei exprima politeţea faţă de gazde.
Formulele de adresare
Înainte de a începe să mănânci, este politicos să spui „itadakimasu” – care se traduce prin „primesc cu recunoştinţă această mâncare!”. La sfârşitul mesei este indicat să spui "gochisosama (deshita)" – adică „mulţumesc pentru masă!”
Porţiile individuale şi porţiile comune
De multe ori, japonezii preferă să aşeze pe masă vase din care să se servească toata lumea, în loc să aducă porţii pentru fiecare invitat. Când te serveşti dintr-o farfurie, îţi recomandăm să iei mâncarea ajutându-te de nişte beţigaşe nefolosite sau puse pe masă în acest scop. Este total nepoliticos să foloseşti beţigaşele cu care deja ai mâncat pentru a-ţi umple farfuria.
Reguli generale
Nu îţi sufla nasul în public, cu atât mai puţin atunci când eşti la masă. Japonezii îl consideră un gest de impoliteţe.
Mănâncă tot ceea ce ai în farfurie, mai ales dacă ai fost servit cu o porţie de orez.
După ce mănânci, încearcă să aşezi toate vasele în poziţia iniţială, de la începutul mesei. Această regulă se aplică şi în ceea ce priveşte beţişoarele cu care ai mâncat.