De câte ori n-am ocolit fructele şi legumele mai puţin frumoase, de pe tarabele pieţelor şi le-am ales pe cele perfecte, din supermarket. Nu doar o dată am spus despre ele că „parcă sunt din plastic”. Realitatea e că nu sunt din plastic, dar sunt pline de pesticide şi alte chimicale, care în timp ne pot îmbolnăvii grav.
 
Un grup de cercetători de la Universitatea din Oradea a vrut să afle cât de toxice sunt şi, după trei ani de studii, rezultatele sunt îngrijorătoare.
 
„La nivelulul produselor ecologice există diferenţe faţă de produsele cultivate în sistem clasic de până la 10 ori. Substanţele toxice încep să apară din zona nitraţi, nitriţi, dar în ultimul timp s-a observat prezenţa unor cantităţi de metale grele', spune Adrian Timar, coordonatorul studiului.
 
Consecinţele sunt dramatice, avertizează medicii.
 
„Poate aduce în timp în mod cronic mari deficite în dezvoltarea organismului uman', spune dr. Amorin Popa, şeful secţiei de diabetologie, citată de Digi24.ro.
 
„Industrializarea alimentaţiei a dus la explozia câtorva boli, una dintre aceste boli este şi boala Alzheimer', spune şi dr. Gavril Cornuţiu, medic psihiatru.
 
Specialiştii spun că aceste alimente, pline de pesticide, sunt lipsite de antioxidanţi care luptă împotriva procesului de îmbătrânire.
 
„De exemplu la struguri, dacă sunt stropiţi, atunci planta nu mai este atacată de botroscinereea, mucegaiul specific viţei de vie, şi atunci viţa de vie nu mai secretă unul din fitonutrienţii foarte sănătoşi', spune Simona Bişboacă, nutriţionist.
 
Chimicalele ne pot ucide
 
La Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, la singura secţie de toxicologie din ţară, tot mai mulţi pacienţi sunt diagnosticaţi cu probleme de sănătate din cauza cadmiului, un metal extrem de periculos. De ce se ajunge în această situaţie? Medicii spun că bolnavii au consumat legume, fructe şi cereale crescute cu îngrăşăminte chimice pe bază de fosfor folosite în exces.
 
„Cadmiul creşte şi produce riscul de apariţie a cancerului, dar are o serie de interferenţe şi cu alte patologii, cum ar fi bolile renale cronice, apariţia osteoporozei, apariţia diabetului, explică Dan Ţincu, medic primar la Terapie Intensivă, secţia Toxicologie, citat de cotidianul.ro.
 
Aşadar, fără să ştim, zilnic înghiţim o listă lungă de chimicale, provenite mai ales din prelucrarea gudroanelor extrase din huilă sau din zeamă de goange.
 
 
Sursa: www.viva.ro