Uleiul de măsline extra virgin italian este unul dintre cele mai apreciate la nivel mondial, nu de puţine ori desemnat chiar cel mai bun din lume. Dar şi unul des contrafăcut. Cererea de ulei de măsline italian de înaltă calitate depăşeşte cu mult oferta, Italia fiind al doilea producător şi exportator de ulei de măsline, dar şi cel mai mare consumator
Iată patru lucruri importante pe care trebuie să le ştii despre uleiul de măsline italian, dezvăluite de chef Teddy Diggs, care conduce Il Palio, un celebru restaurant italian din SUA, notează foodrepublic.
Sunt cinci mari regiuni producătoare de ulei de măsline, în Italia
Sicilia, Liguria, Puglia, Umbria şi Toscana. Sunt marii jucători în acest business. Pentru că experimentează climate foarte diferite, aceste regiuni produc uleiuri de măsline cu arome atât de diverse. În Sicilia, de exemplu, uleiul de măsline are arome mai condimentate, un gust mai pronunţat de piper, mai bogat şi mai taninos. Gustul celui din Liguria este mai untos, cu aromă de nuci, delicat, subtil şi bogat în acelaşi timp, dar opusul celui din Sicilia. Diggs spune că este cel mai special dintre toate. În Puglia, uleiul este verde, proaspăt, vibrant, uşor conidmentat, foarte echilibrat, ca arome. Cel din Umbria este omniprezent, este uleiul simplu, clasic, creat din trei tipuri de măsline. Un gust foarte proaspăt, cu arome de nuci şi anghinare. În final, uleiul de măsline din Toscana este îndrăzneţ, condimentat şi voluptos.
Eticheta D.O.P. este esenţială
Fraudele în industria uleiului de măsline sunt numeroase, mai ales în ceea ce-l priveşte pe cel italian. Cu cât este mai ieftin, cu atât este mai suspect. Pentru a cumpăra un ulei de calitate este foarte importantă eticheta D.O.P. - Denominazione di Origine Protetta, certificatul guvernamental care te asigură că produsul este unul original, chiar din regiunea notată.
Uleiul de măsline este un bun conservant
Ca oţetul şi sarea, uleiul de măsline poate fi un bun conservant. O conservă de ton clasică în Italia este "sottolio", adică în ulei, acesta ajutând la păstrarea corectă a peştelui. De asemenea este folosit ca şi conservant pentru fasolea boabe sau pentru usturoi, mai spune Diggs.
Uleiul de măsline poate şi trebuie folosit în deserturi
Uleiul de măsline poate fi folosit la platou cu brânzeturi, la pâine, dar şi la pregătirea prăjiturilor şi chiar a îngheţatelor.
Ce trebuie să ştii despre uleiul de măsline italian
26 martie 2017
- citeşte totul despre:
- ulei,
- masline,
- italian,
- producator,
- exportator,
- consumator,
- regiuni,
- deserturi
(473 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Frigărui asortate
(24 octombrie 2013)
126 vizualizări
Mituri şi teorii false despre consumul de carne
(7 martie 2017)
521 vizualizări
Zăpada cu gust de jambon i-a înnebunit pe câinii din localitatea slovenă Sezana
(21 ianuarie 2017)
728 vizualizări
Turcia: istorie, peisaje, bucătărie
(25 octombrie 2013)
1432 vizualizări
Două vinuri româneşti, în topul celor mai bune 200 de băuturi din lume
(19 iunie 2014)
239 vizualizări
Cum să alegi un pepene delicios
(17 iunie 2015)
583 vizualizări
Legătura neaşteptată dintre COVID-19 şi lactatele de băut. Specialiştii susţin că probioticele ne-ar putea ajuta în lupta anti-coronavirus
(15 aprilie 2020)
1487 vizualizări
Beneficiile ceaiului verde
(15 mai 2014)
120 vizualizări
Beneficiile surprinzătoare ale consumului de banane
(22 ianuarie 2019)
323 vizualizări
Cum se fabrica Eugenia, desertul preferat al românilor VIDEO
(15 februarie 2017)
631 vizualizări
Berea fără alcool, pavăză contra răcelilor
(30 octombrie 2014)
167 vizualizări
În ce alimente se găseşte vitamina D, care ajută sistemul imunitar să lupte cu COVID-19
(12 noiembrie 2020)
430 vizualizări
Adevărul despre beneficiile mierii
(29 decembrie 2018)
182 vizualizări
Prânzul, în mai multe ţări ale lumii. Ce primesc elevii la şcoală
(13 septembrie 2021)
652 vizualizări
Prajitură cu iaurt şi piersici
(27 iulie 2014)
648 vizualizări
Alimente care îmbunătăţesc sănătatea creierului
(6 octombrie 2013)
240 vizualizări
Cartofii, cel mai ieftin remediu pentru oboseală
(13 decembrie 2014)
441 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























