Experimentele realizate de o echipă de cercetători din Statele Unite scot la iveală că substanţele chimice adăugate într-o varietate de alimente pot duce la apariţia obezităţii din cauza dezechilibrelor hormonale.
Un nou studiu publicat în Nature Communications detaliază cum cercetătorii de la Cedars-Sinai au elaborat o nouă abordare pentru testarea efectelor chimicalelor cunoscute ca disruptori endocrini asupra oamenilor, scrie Science Daily.
Cele trei chimicale testate în studiu sunt abundente pentru omul modern: butilhidroxitoluen (BHT sau E321), antioxidant găsit îndeosebi în cereale, acid perfluorooctanoic (teflon sau PFOA), găsit în unele ustensile de bucătărie precum tigăile şi tributyltin (TBT), care este un compus care se poate apărea în apă şi poate fi acumulat în peşti şi alte animale marine comestibile.
Savanţii au descoperit că expunerea îndelungată la aceste chimicale poate afecta semnalele trimise de sistemul digestiv la creier care permite oamenilor să ştie atunci când sunt „plini” în timpul unei mese. Astfel, atunci când acest semnal se întrerupe, oamenii continuă să mănânce, cauzând creşterea în greutate.
„Am descoperit că fiecare dintre aceste chimicale afectează hormonii care fac legătura între intestine şi creier”, precizează Dhruv Sareen, profesor asistent la Biomedical Sciences şi director la Induced Pluripotent Stem Cell Core Facility al Institutului Cedars-Sinai, şi autor al acestui studiu.
Dintre acestea, BHT-ul a produs cele mai grave efecte, susţine cercetătorul.
În cadrul experimentelor, Sareen şi echipa sa au obţinut sânge de la adulţi, iar prin introducerea unor gene au reprogramat şi au convertit celulele în celule stem pluripotente. Apoi, cercetătorii au cultivat cu ajutorul acestora ţesut epitelial, care are rolul de a înveli intestinele şi ţesut neuronal al regiunii hipotalamuslui, care reglează apetitul şi metabolismul.
Oamenii de ştiinţă au expus aceste ţesuturi la BHT, PFOA şi TBT, unul câte unul sau în combinaţii şi au observat ce se întâmpla în celule. Astfel, cercetătorii au descoperit că aceşti compuşi chimici au distrus reţelele care pregătesc şi dau funcţie hormonilor de comunicare între intestine şi creier.
De asemenea, chimicalele au afectat şi mitocondria celulelor care are rolul de a transforma hrana şi oxigenul în energie şi care are un rol esenţial în metabolism.
Deoarece s-au folosit celule „tinere”, studiul indică şi că aceste chimicale pot afecta o femeie însărcinată şi copilul din pântec.
E-urile sunt mai dăunătoare decât se credea: ce alimente trebuie evitate pentru a nu creşte în greutate
6 septembrie 2017
(557 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Renunţă la mâncărurile nesănătoase
(26 iulie 2013 - Clara ION)
135 vizualizări
11 iulie, ziua mondială a ciocolatei
(11 iulie 2014)
917 vizualizări
Muraturile isi fac loc in camara la inceput de toamna. Invata cum sa le pregatesti ca la carte si ce metode sa folosesti pentru a avea rezultatele dorite.
(25 septembrie 2020)
208 vizualizări
Ceaiul potrivit grupei tale de sânge
(1 iunie 2017)
399 vizualizări
Seminţele de muştar au efect antiinflamator, previn cancerul şi ajută în slăbire
(24 noiembrie 2015)
1493 vizualizări
Produsele bio româneşti, la târgul de produse tradiţionale "Săptămâna Verde" din Berlin
(18 ianuarie 2015)
283 vizualizări
Ardeiul, sănătatea din grădină
(10 septembrie 2014)
147 vizualizări
Kiwi - fructul minune
(1 septembrie 2013)
283 vizualizări
Beneficiile surprinzătoare ale consumului de banane
(22 ianuarie 2019)
320 vizualizări
Nutritionist: Cuvantul magic pentru sărbători este cumpătare
(24 decembrie 2017)
241 vizualizări
Salată grecească cu peşte marinat
(6 iunie 2014)
825 vizualizări
De ce trebuie să consumăm aloe vera
(12 mai 2015)
125 vizualizări
Alimentele care sunt nocive dacă le mănânci dimineaţa. Din păcate, mulţi români le consumă
(16 septembrie 2020)
182 vizualizări
Delicatese din Maramureş, dar şi din Turcia şi Grecia, la piaţa de sezon "Crăciunul în Bucate", din Capitală
(12 decembrie 2014)
144 vizualizări
Cum pui corect castraveţi muraţi în saramură. Trucul pentru a nu deveni moi: trebuie să-l ştie toate gospodinele
(27 august 2020)
1209 vizualizări
Vinetele - izvor de vitamine
(26 iunie 2015)
420 vizualizări
Vinete la grătar
(6 august 2013)
1248 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























