Judeţul Sibiu poate deveni Regiune Gastronomică Europeană în 2019, dacă un juriu internaţional va decide acest lucru în următoarele zile.

Anunţul va fi făcut în 29 septembrie.

Niciun oraş sau regiune din România nu au fost desemnate până acum Regiune Gastronomică Europeană. Acest titlu a fost acordat pentru prima oară anul trecut. În prezent, o regiune din Spania şi una din Portugalia deţin această distincţie.

Un juriu din experţi internaţionali, aleşi de Institutul Internaţional pentru Gastronomie, Cultură, Artă şi Turism va anunţa dacă Sibiul va fi sau nu Regiune Gastronomică Europeană în anul 2019.

Experţii vor analiza candidaturile regiunii Sibiu şi a regiunii Egeea de Sud, din Grecia.

Sibiul, care a fost primul oraş românesc cu titlul de Capitală Culturală Europeană, în 2007, ar putea bifa, astfel, un nou titlu continental.

Sibiul este cunoscut drept patria brânzeturilor şi a mezelurilor. Telemeaua de Mărginime şi tot felul de mezeluri presărate cu mirodenii, printre care şi faimosul salam de Sibiu, hencleşul săsesc sau cozonacul unguresc cu mac reflectă diversitatea culturală a zonei.