Mergeţi la o terasă – în orice anotimp, dar mai ales în toiul verii – şi veţi vedea pe toate mesele pahare umplute generos cu gheaţă şi o băutură portocalie. De câţiva ani, acest cocktail viu colorat este peste tot. Am putea crede că Aperol Spritz, căci despre el e vorba, a fost inventat ieri-alaltăieri, dar ne-am înşela. Istoria acestui bine păstrat secret italian a început acum o sută de ani. Să vedem care îi este povestea.

Istoria Aperolului are, de fapt, trei fire narative. Mai întâi, ar trebui să ne oprim asupra istoriei şpriţului în general. Apoi vine povestea lichiorului care poartă numele de Aperol şi, la final, cea a cocktailului Aperol Spritz, care a apărut pe terasele Veneţiei şi a ajuns astăzi pe mesele din lumea întreagă.

Şpriţul

Să o luăm pe rând. Şpriţul – nelipsit nici de pe mesele autohtone, după cum bine ştim – îşi are originile în Italia de la începutul secolului al XIX-lea. Suntem în epoca post-Napoleon, când graniţele Europei Occidentale se redesenează în funcţie de succesele sau eşecurile împăratului de la Paris. După o scurtă perioadă în care a făcut parte din Regatul Italian condus de Bonaparte, regiunea Veneto din nordul Italiei ajunge sub stăpânire austro-ungară în urma Congresului de la Viena.

Astfel, provincia şi capitala ei, Veneţia, devin zonă de tranzit sau chiar casa multor soldaţi, funcţionari imperiali şi negustori, pentru care vinurile locale sunt prea tari. Obişnuiţi fie cu bere, fie cu vinuri cu conţinut de alcool mai scăzut, austriecii sosiţi în Veneto au început să ceară vin îndoit cu apă. Zis şi spritz.

La început, acest şpriţ se făcea cu apă plată, cu vin normal sau spumant. La începutul secolului XX, odată cu popularizarea apei minerale, şpriţul a căpătat caracter acidulat, devenind astfel popular şi în rândul doamnelor. În plus, între timp apăruseră şi variaţii la băutura alcoolică de bază: un spritz putea fi făcut fie cu vin, fie cu diferite tipuri de lichior.

Lichiorul

Aşa ajungem la povestea Aperolului. Suntem tot în nordul Italiei, în 1919, într-o Europă care îşi revine de pe urmele Marelui Război. În cadrul unui târg internaţional organizat la Padova, fraţii Luigi şi Silvio Barbieri prezintă o nouă băutură inventată de ei. Cei doi fraţi moşteniseră în urmă cu câţiva ani o fabrică de băutură de la tatăl lor şi îşi propuseseră să creeze un tip nou de aperitiv.

Băuturile tip aperitiv erau deja destul de populare în Italia. După şapte ani de muncă şi experimente, fraţii Barbieri au lansat la Padova lichiorul denumit Aperol. A atras imediat atenţia publicului prin culoarea sa portocalie, foarte vie, şi prin prospeţimea gustului. Avea şi un alt avantaj. Spre deosebire de alte lichioruri de tip bitter, Aperolul este mai slab, având doar 11% alcool – în comparaţie, de pildă, cu asemănătorul Campari (inventat şi el în Italia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea), care conţine peste 20% alcool.

Reţeta din 1919 a rămas neschimbată până în zilele noastre, iar formula sa exactă este un bine păstrat secret al companiei. Ştim însă că Aperolul conţine extracte de portocale amare, rubarbă, rădăcină de genţiană şi diverse ierburi aromatice. Laolaltă, ingredientele dau un gust răcoritor, uşor amărui.

Aperolul a devenit rapid foarte popular. A beneficiat de campanii publicitare inspirate, dar mai ales de un context social prielnic. Europa acelor vremuri dorea să uite traumele războiului. Anii ’20-’30 au fost epoca de aur a artiştilor, a oamenilor dornici să petreacă şi să uite, a barurilor şi a vieţii de noapte.

În aceste împrejurări vesele, Aperolul s-a transformat imediat în băutura preferată a italienilor şi mai ales a tinerilor. Era apetisant vizual şi light, numai bun pentru a fi servit înainte şi după cină. Lichiorul a prins şi în rândul femeilor, fiind promovat în reclame drept o băutură potrivită sportivilor şi persoanelor cu un stil de viaţă activ graţie conţinutului scăzut de alcool.

Fraţii Barbieri au investit foarte mult în publicitate pentru a-şi populariza băutura. Postere cu Aperol decorau pereţii exteriori şi interiori ai teraselor şi barurilor italiene, invitând trecătorii să se oprească pentru a savura o băutură răcoritoare. Totul la Aperol sugera veselie. Era irezistibil.

Cocktailul

Până la Aperol Spritz n-a mai fost decât un pas. La scurtă vreme de la apariţia sa pe piaţă, Aperolul a început să fie consumat şi amestecat cu apă. A devenit imediat varianta preferată de şpriţ în regiunea Veneto, mai ales în Veneţia. Fiecare oraş sau regiune din Italia avea varianta locală de şpriţ, în funcţie de vinul sau de lichiorul popular în regiunea respectivă. Pentru nordul Italiei, acesta s-a nimerit să fie Aperol, iar faima cocktailului preparat cu Aperol a crescut odată cu creşterea numărului de turişti sosiţi anual în Veneţia.

Reţeta pentru Aperol Spritz a fost introdusă în 1950 şi a rămas preferaneschimbată de atunci. Cocktailul se construieşte pe formula clasică „3, 2, 1”: trei părţi prosecco (sau orice tip de vin spumant), două părţi Aperol şi o parte apă minerală. Se serveşte cu o felie de portocală, pentru a sublinia notele citrice, şi multă gheaţă. Reţeta perfectă pentru o seară toridă de vară.

Aperolul a depăşit graniţele Veneţiei şi a ajuns faimos în întreaga Italie graţie unei reclame foarte populare în anii ’60, în care apărea iubitul actor italian Tino Buazzelli. Replica acestuia din reclama amuzantă – „Ah, Aperol!” – a prins la public, sporind instant popularitatea băuturii, într-atât încât spritzul până atunci generic a ajuns să însemne Aperol Spritz.

Renumele internaţional al Aperolului a venit odată cu anii 2000, după ce compania a fost achiziţionată de grupul Campari, care a investit într-o campanie agresivă de promovare. Aşa se explică explozia din ultimii ani, când Aperolul parcă a apărut de nicăieri pentru a deveni cel mai comandat cocktail din lume. Între timp, a apărut pe piaţă şi varianta gata de servire, un Aperol Spritz deja preparat şi ambalat.