Pentru a înţelege diferenţa dintre legumele proaspete şi cele congelate, este de ajuns să ne gândim la procesul de recoltare şi transport

Dacă legumele ar fi culese atunci când sunt bine coapte, acestea s-ar altera până ar ajunge din Olanda sau o altă ţară îndepărtată pe rafturile supermarketurilor din România.

Prin urmare, fructele şi legumele trebuie să fie recoltate când sunt necoapte, continuându-şi procesul de maturare în timpul transportului, în condiţii artificiale, având într-un final un conţinut mai scăzut de vitamine şi minerale faţă de cele proaspăt culese din grădina bunicii şi chiar faţă de cele congelate.

Este bine să consumi cât mai des fructe şi legume proaspete de provenienţă locală, însă poţi include în alimentaţia ta şi legume congelate de import, fără riscuri pentru sănătate.

Produsele culese pentru a fi congelate sunt bine coapte şi conţin toate valorile nutritive specifice. Dacă sunt îngheţate rapid şi sunt depozitate la -18 grade, acestea îşi menţin conţinutul de vitamine şi minerale mai mult timp, scrie despre-sanatate.info.