Dacă nu ar fi fost meciul cu FCSB-ul, duminica asta ar fi fost una ca oricare alta. Cu un gri apăsător din partea cerului care pare că nu se mai albăstreşte. Acelaşi gri care a lovit fotbalul ploieştean de un an, făcând visele abia mijite să se transforme într-un coşmar. De unde, până mai ieri, speram să câştigăm titlul şi să ne afirmăm în Europa ca lupi ce trebuie respectaţi, azi, mai mult ca niciodată, simţim umilinţă. Şi asta este tot atât de apăsător ca şi cerul plumburiu care ne agasează de o săptămână.

Petrolul pe ultimul loc al unui campionat, şi aşa slab şi pricăjit, este de neînchipuit pentru ploieşteni. Este grozăvie mare să te uiţi în sus şi să vezi Chiajna şi Voluntariul. Un coşmar greu de digerat şi din care nu ne putem trezi. Cu o echipă şchioapă, dusă la grătare pentru a i se ridică moralul şi pentru a fi pregătită să îşi schimbe mentalitatea, nici nu prea avem la ce să sperăm. Nu ştiu cum se face, dar din prea multă dorinţa de mărire am ajuns să ne mirăm noi cât de jos suntem. Şi căutăm, de un an, cu frenezie, vinovaţii. Care sunt prea mulţi şi prea puţini, în acelaşi timp.

Dar duminică este o zi specială. Una din acele zile ale iertării, ale împăcării şi ale concordiei. Nu Chiajna, ci Ploieşti. Este acea zi în care trebuie băgate în teacă săbiile şi în care să ne gândim la un singur lucru : victoria. Petrolul are nevoie de suporteri, iar suporterii au nevoie de Petrolul. Iar duminică poate fi marea zi a împăcării. O victorie ar însemna o mână întinsă spre reluarea a ceea ce ne entuziasmase cu puţin timp în urmă.

Nu! Nu preţul biletelor sau ora de disputare a partidelor a făcut ca Ilie Oana să devină un stadion gol. Totul a plecat de la acea ruptură sentimentală dintre echipa şi fani, mulţi dintre ei considerând că nu s-a făcut tot ce se putea face pentru a salva echipa. Degeaba fac apel  jucătorii la spectatori să se întoarcă pe stadion dacă ei nu dau totul pentru gruparea galben-albastră. Iar meciul cu Steaua este un moment în care pot demonstra că au înţeles că pentru Ploieşti trebuie să lupţi până la capăt. Şi că meciul în sine este devotament şi dăruire. Este şansa jucătorilor să arate că lupii nu mor când vor oile şi câinii.

Noi vom fi  acolo, ca spectatori. Rămâne să fie şi jucătorii şi să lupte. Pentru că, în ultimul timp s-au cam inversat rolurile. Hai Petrolule!