Pe terenul de fotbal din Negoieşti, acoperit cu un strat gros de zăpadă, fotbalişti din campionatul judeţean se luptă aprig să stăpânească mingea, într-un meci amical. În acelaşi timp, în sala de sport a şcolii, copii de toate vârstele, fete şi băieţi, învaţă paşii în artele marţiale. La sfâşitul antrenamentului, primii care se schimbă şi ies din sală sunt băieţii. Fac ochii mari când văd meciul de fotbal, încep să se agite şi să strige cu glasurile lor subţiri: Hai Pe-tro-lul, uă Stea-ua!
Acest “uă” al lor adresat celei mai urâte echipe în Prahova nu are nimic în comun cu huiduielile groase din stadioane. Este, de fapt, o manifestare de susţinere pentru Petrolul. În inocenţa lor, copiii pot exprima cel mai bine o stare de fapt.
Când dau ochii de fotbal, copiii din Prahova se gândesc la Petrolul. Asta ar trebui să-i pună pe gânduri pe toţi cei care sunt implicaţi, într-un fel sau altul, la clubul care nu e doar al lui Capră, al galeriei din peluze sau doar al ploieştenilor, ci al tuturor prahovenilor.
Şi este şi al copiilor. Dacă aţi observat, în ultimii ani s-a produs o emulaţie spectaculoasă în rândul celor mici. E ca o larmă dintr-o pauză la şcoală. Dacă ai răbdare s-o asculţi, îţi dai seama că este muzica ritmată a copilăriei.
De multă vreme, Petrolul n-a mai fost un reper atât de atrăgător în conştiinţa colectivă a puştilor. De aceea, acest simbol nu trebuie pierdut.
La spiritul Petrolului, la suporteri, la copiii care-şi trag părinţii de mânecă să intre în magazinul clubului, ar fi trebuit şi trebuie să se gândească şi conducerea şi jucătorii.
La faptul că un tricou, un fes sau un fular puse la vânzare, care înseamnă marketing în documentele clubului, sunt simboluri nepreţuite pe care copiii le afişează cu mândrie.
Şi pentru ei trebuie salvat Petrolul în aceste clipe grele. Nu le răpiţi puştilor bucuria de a striga “Goool Petrooluuuu” la fiecare reuşită de pe maidan.
Să nu-i facem să tacă sau, mai rău, să nu-i trimitem la alte echipe, pentru că noi n-am ştiut să avem grijă de a noastră. De a lor!
