Dacă în ţara mea, bombele ar cădea ca ploaia, aş muri de foame, alături de copiii mei şi de toţi cei pe care îi ştiu sau nu îi ştiu, dacă viaţa mea nu ar fi altceva decât un iad, cred că şi eu aş lua câte carpe aş putea pune într-o geantă şi aş pleca spre un alt loc care, din iadul pe care îl ştiu, se vede rai.
Chiar dacă acel rai nu îl are la intrare pe cel pe care eu îl ştiu de Dumnezeu, este de o cu totul altă cultură, religie şi, în general, total altfel decât am fost învăţată şi decât tot ce ştiu până acum.
Aşadar, nu valurile de imigranţi, refugiaţi, migranţi sau cum s-or mai numi ele mă deranjează. Nu este primul asemenea val şi, din fericire sau nefericire, nu va fi nici ultimul. Ceea ce mă deranjează este confuzia la care s-a ajuns şi modul în care fiecare dintre noi a ales să înţeleagă şi să aplice toleranţa.
Sunt de părăre că prea multă toleranţă este la fel de rea că şi lipsa ei. Extremele produc întotdeauna nenorciri, după cum se vede.
Pe de o parte, avem milioane de oameni pe care îi considerăm complet diferiţi de noi nu pentru că au altă religie şi altă formă de a înţelege şi accepta viaţă. Ci pentru că, pur şi simplu, toată viaţa lor este grefată pe lipsa a ceea ce noi considerăm supremul simbol al civilizaţiei şi evoluţiei. Toleranţa.
Pe de altă parte, noi, cei civilizaţii şi evoluaţii, am transformat toleranţa, depăşindu-i cu mult sensul, denaturând-o şi, în final, făcând-o să producă aceleaşi efecte ca şi obtuzitatea, fanatismul, neînţelegerea, neadaptarea, etc.
Noi, cei care nu mai putem trăi fără a pune în coadă correct, cei care trăim bio şi tratăm totul politically correct, am devenit victimele propriei noastre toleranţe duse până în pânzele albe. Cumva, între umanitate şi toleranţă s-a pus un mare semn de egal şi, de aici încolo, a început cursa noastră în care unul să fie mai tolerant decât altul, în care o ţară sau o naţiune să fie mai tolerantă şi mai correct decât alta.
În marea noastră toleranţă, am râs de ceea ce aceia pe care îi credem intoleranţi consideră că au mai sfânt. Apoi, am fost solidari cu poporul francez pentru atentate. Cu cel turc. Cu cel belgian , mai putin cu cel rus , desi oameni sunt si ei, şi, Doamne fereşte, să mai fie nevoie să fim solidari cu vreun alt popor sau chiar cu însuşi al nostru. Îmi displace profund noţiunea de victime colaterale, dar se pare că devenim cu toţii exact asta. Victimele colaterale ale toleranţei şi ale unei politici fără nicio finalitate concretă decât ceea ce acum se întâmplă.
Trăim în teroare. Atentatele au ajuns subiect zilnic de ştiri. Terorismul a devenit flagelul numărul unu.
Bunicii sau părinţii noştri stăteau pe vremea războiului secundă de secundă sub ameninţarea câte unei bombe sau a goarnei infernale şi lugubre care anunţa că viaţa ta depinde de cât de repede poţi ajunge în vreun subsol în care te alăturai altora la fel de speriaţi, de îngroziţi, de nenorociţi ca şi tine. Alţii ca şi tine, victime colaterale a ceea ce se numeşte excedent de toleranţă şi prea multă corectitudine.
Acum, nu avem unde să ne refugiem. Alţii pe care îi considerăm duşmanii noştri de moarte, asasinii noştri, se refugiază la noi. Goarna nu sună. Urlă doar ştirile care mai anunţă alţi morţi, alţi răniţi, alte bombe. Nu ştim când şi nu ştim unde. Ştim doar că se poate oricând şi oriunde.
Dacă asta înseamnă toleranţă, eu, una, mă declar a fi complet intolerantă. Între a fi uman şi a fi propriul tău duşman prin lucruri pe care le înţelegi şi le aplici greşit este o diferenţă colosală. Aici, politica a dat greş încă o dată şi tot ea ar trebui să redefinească, dacă mai poate, o nouă viaţă pentru noi toţi în care toleranţa vecină cu prostia să nu mai fie literă de lege şi singura politică.
Nu, nu sunt de acord cu milioane de refugiaţi care sunt trataţi de către autorităţi în mod discriminatoriu. Şi nu la adresa lor, ci la adresa mea. Nu sunt de acord cu tratamente speciale, care îmi încalcă mie drepturile şi libertăţile, doar de dragul de a nu le încălca pe ale lor. Iar, la o adică, după ce îi tratăm aşa, îi arătăm cu degetul, numindu-i terorişti.
Aceasta este problema. În ţara şi în casa altuia, respecţi regulile şi condiţiile impuse de respectivul, iar eu te respect la rândul meu ca om, pentru tot ceea ce însemni, dar nu pentru ceea ce mi se impune. O logică şi o lege pe care politica le-a greşit din nou, considerând că, dimpotrivă, când cineva ajunge în casa ta, tu, ca o bună gazdă ce eşti, îi dai aceluia totul, privându-te pe tine de acel tot şi că respectul se câştigă prin constrângere, obligaţii şi ditirambe umaniste, nu prin atitudinea şi faptele care să îl genereze în mod natural.
A te integra înseamnă a-l respecta pe cel care te primeşte la tine. Aşa cum a te integra nu înseamnă a oferi celui care vine la tine drepturi pe care nici tu nu le ai.
Din nou, cred că este o diferenţă între toleranţă, corectitudine de care gen o fi ea şi prostie. Din păcate, una care ne costă pe toţi viaţa într-o luptă absurdă a două civilizaţii cu oameni asemenea, despărţiţi de concepte stupide şi modalităţi şi mai stupide de aplicare a lor.
Terorism, omenie şi prostie
30 martie 2016

Din aceeaşi categorie:
Vă rog io mult! Vreau să joc spectacole în vara asta. Avem de filmat iUmor.
(25 iulie 2020 - Andreas Petrescu)
184 vizualizări
De Crăciun, fii mai bun...
(10 decembrie 2014 - Cristina IANCU)
111 vizualizări
Nasc mereu oameni...
(29 septembrie 2013 - Nicoale BOARU)
425 vizualizări
Popor de necrofagi sau mai bine de necrofili?
(24 octombrie 2013 - Cristina IANCU)
323 vizualizări
Toţi angajaţii lui Capră
(24 aprilie 2016 - Ciprian RADU)
780 vizualizări
Despre "cazul" Gheboasa
(8 august 2023 - George BOTEZ)
680 vizualizări
Cine este „investitorul din Corbeanca„?
(1 mai 2017 - George BOTEZ)
1625 vizualizări
Despre examene şi oameni cu părintele Constantin Necula !
(30 iunie 2019 - George BOTEZ)
433 vizualizări
Mică pomenire pentru un mare eşec
(4 august 2013 - Romeo HANGANU)
151 vizualizări
Discriminarea francului elveţian
(21 ianuarie 2015 - Cristina IANCU)
144 vizualizări
Must - have de sărbători: deprimarea!
(10 aprilie 2014 - Edi MOLDOVAN)
275 vizualizări
Sătulă de Izaura!
(26 iunie 2014 - Cristina IANCU)
385 vizualizări
Dragoste indusă
(13 februarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
420 vizualizări
Primarul meu
(5 iunie 2016 - Raluca Jianu ANGHELACHE)
5931 vizualizări
De ce voi fi întotdeauna naţionalist
(26 octombrie 2013 - George BOTEZ)
397 vizualizări
„A doua descălecare” a lui Iohannis
(15 februarie 2014 - Romeo HANGANU)
120 vizualizări
LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!
(30 noiembrie 2013 - Ovidiu MARIAN)
291 vizualizări

Oamenii de stiinta germani au descoperit cea mai veche branza din lume. E

Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!



„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024

EURO = 4.9705 RON


USD = 4.6276 RON


GBP = 5.8148 RON

Top articole