Mark Twain spunea că „nici o viaţă, libertate sau proprietate nu este în siguranţă când Parlamentul este în sesiune”. Din fericire la noi e vacanţă… Aşa că, spre deosebire de cei de la Connect R, eu vara dorm bine, chiar dacă uneori liniştea îmi este tulburată de  vreo emisiune tv pe câte o temă care m-a preocupat şi în care m-am implicat în urmă cu ani. Aşa s-a întâmplat duminică seara, când la un post central de televiziune s-a vorbit despre marea durere a României, autostrăzile, invitat fiind chiar ministrul Dan Şova. Precizez de la început că cel care conduce „Ministerul Marilor Proiecte” m-a dezamăgit, fiind departe de subiect şi lăsând aceiaşi senzaţie de amatorism şi neputinţă ca şi predecesorii săi în ale transportului rutier.

Marea problemă în România este că, la fel ca în orice domeniu, nimeni nu plăteşte pentru situaţia catastrofală în care ne aflăm cu infrastructura rutieră; asta în condiţiile în care ştim cu toţii cine este responsabil pentru această mare neîmplinire. Oare cine a spus că România nu are nevoie de autostrăzi ? Prin 1997 la Ministerul Transporturilor (ministru Traian Băsescu) s-a editat o clasificare a drumurilor din ţara; de departe cel mai mare trafic era pe DN 1, între Bucureşti şi Braşov (peste 21000 treceri pe zi, valoare de la care era obligatorie construcţia de autostradă). Eram prefect în 1998 când s-a finalizat modernizarea la 4 benzi a DN 1 între Ploieşti şi Comarnic cu ultimul tronson de 12 km în dreptul oraşului Breaza. A venit şi Traian Băsescu, am băut o sticlă de şampanie, după care i-am amintit că ar fi cazul ca în continuare, până la Braşov să găsim o soluţie pentru autostradă. I-a sărit muştarul, mi-a reproşat că sunt un nemulţumit, că avem 4 benzi până la Comarnic, iar la munte se mai merge şi cu piciorul…                                                                                  

Această investiţie atât de necesară judeţelor Prahova şi Braşov a primit lovitura de graţie înaintea prezidenţialelor din 2004. „Tainul lui Raffarin”, acuză gravă, fără acoperire, adusă de Traian Băsescu premierului francez a blocat pentru aproape 10 ani o lucrare care ar fi însemnat prima legatura rutieră rapidă între Muntenia şi Ardeal. Am încercat timp de 2 ani, în calitate de parlamentar de Prahova, să refac legătura între compania franceza Vinci şi Ministerul Transporturilor condus în acea vreme de cataclismul Gheorghe Dobre (ministru PD, probabil l-aţi uitat). La multiplele referate către primul ministru, unele semnate de toţi parlamentarii de Prahova şi de Braşov, Tăriceanu mi-a sugerat, diplomat, că nu el se ocupă de această problemă. Un contract care nu trebuia decât semnat după schimbarea puterii la sfîrşitul lui 2004 şi în 2008 aveam  autostradă până la Braşov. Motivul oficial al blocajului: atribuirea directă către Vinci. Motivul real: frica celor nou veniţi la putere că alţii au luat comisionul …După câţiva ani Berceanu a făcut o licitaţie, a câştigat tot Vinci, dar cu un preţ de cca 3 ori mai mare decât cel din 2004; până la urmă câştigătorul a renunţat, gurile rele spunând că „tainul” care li s-ar fi cerut ar fi fost insuportabil. Cred că francezii ăştia nu ştiau să direcţioneze parandărătul … Interesant este că nimeni nu mai vorbeşte despre aceste lucruri. O fi de vină pactul de coabitare ?

În acelaşi context, văd că românii au cam uitat de minunatul slogan cu care ne-a fermecat Traian Băsescu : „Aici sunt banii dumneavoastră!” Creduli cum suntem, nu ne-am întrebat deloc de unde provine amorul viitorului preşedinte pentru modernizări şi reparaţii de drumuri şi lipsa totală de apetit pentru autostrăzi. Cărcotaşii ar spune că la autostrăzi costul pe kilometru e bine stabilit, în timp ce la reparaţii una scrie în deviz şi alta intră în asfalt …

E clar, coabitarea provoacă amnezii şi transformă puii de lei de altădată în pisicuţi disciplinaţi. La emisiunea cu pricina, l-am văzut pe Dan Şova întinzând o hartă a României, cu realizări eroice de autostrăzi în anii următori. Nepricepere, nepricepere, dar chiar să afirmi că până în 2006 vei construi tronsoane de autostradă pentru care acum nu ai proiect, nu cunoşti care va fi constructorul şi nu ai nici o certitudine asupra montajului financiar, mi se pare o dovadă de naivitate deloc utilă funcţiei pe care o deţine. Să vedem măcar dacă reuşeşte până în toamnă, aşa cum a promis, să declanşeze ceea ce ne interesează, lucrările la Comarnic – Braşov.